Economie

Ştefan Vuza, la un pas de preluarea combinatului chimic Oltchim

Omul de afaceri clujean a depus ofertă pentru preluarea activelor societăţii, aşa cum anunţa acum două săptămâni

Stefan Vuza a depus oferta pentru preluarea Oltchim Stefan Vuza a depus oferta pentru preluarea Oltchim

Chimcomplex Borzeşti, membră a Grupului SCR deţinut de Ştefan Vuza, a depus sâmbătă, 21 ianuarie 2017 o ofertă indicativă pentru preluarea activelor Oltchim, se anunţă într-un comunicat de presă.

“Chimcomplex salută intenţia Administratorilor Judiciari privind vânzarea Oltchim pe module de active şi apreciază că această metodă nu este doar conformă cu procedurile Comisiei Europene pentru aceste situaţii, dar reprezintă şi soluţia practică prin care activele sănătoase ce pot fi restructurate şi eficientizate să poata fi salvate şi reintegrate în circuitul economic”, se arată în comunicat.


Oferta depusă se referă la modulele de active viabile, de utilităţi şi logistică şi la activele care vor constitui baza dezvoltării viitoare a platformei.

"Este o ofertă realistă şi sustenabilă care vizează consolidarea activelor care sunt în producţie şi realizarea unor investiţii importante pentru modernizarea şi repornirea unor fluxuri tehnologice oprite în prezent", a declarat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Chimcomplex SA Borzeşti, Ing. Virgiliu Băncilă.


“Strategia Chimcomplex este de integrare a acestor active de la Oltchim cu unităţile de producţie ale Chimcomplex de pe platforma din Oneşti, prin crearea Companiei Române de Chimie, în scopul de a dezvolta o platformă integrată de producţie în industria chimica, ce va deservi pietele regionale si internationale", a mai declarat preşedintele CA Chimcomplex.

Oferta Chimcomplex conţine şi un capitol privind specialiştii Oltchim, care pun în valoare instalaţiile şi know how-ul societăţii. Deşi documentaţia primita de la consultantul Oltchim nu face referiri privind obligaţia preluării personalului existent, oferta prevede angajarea de personal pe această platformă pentru a exploata eficient şi în siguranţă activele achiziţionate.


Tranzacţiile, finalizate la începutul anului

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, afirma, în primele zile din ianuarie, că, la începutul acestui an, vânzarea activelor combinatului Oltchim ar putea fi finalizată, însă tranzacţiile finale vor trebui aprobate de Comisia Europeană. Potrivit acestuia, "Oltchim-ul vechi moare".

Schimbarea metodei de vânzare a Oltchim a venit în contextul în care Comisia Europeană a lansat, în aprilie 2016, o investigaţie privind un posibil ajutor de stat pentru combinat şi a transmis că opinează că procesul de vânzare, aşa cum figurează în planul de reorganizare aprobat, va conduce la o continuitate economică între Oltchim SA şi un posibil cumpărător al Oltchim SPV (o societate fără datorii, 100% deţinută de Oltchim SA şi destinată a fi vândută unui investitor).


Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro), comparativ cu pierderile de 15,7 milioane lei (3,5 milioane euro) raportate în perioada similară a anului trecut.

"Oltchim" a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013, după privatizarea eşuată cu Dan Diaconescu din 2012.


Statul, care deţine 54,8% din acţiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără succes. 

Ștefan Vuza, cel mai bogat clujean și în 2016

Industriașul este singurul om de afaceri clujean care a prins un loc în Top 20 milionari români Forbes. El ocupă locul 14 cu 570 de milioane de lei.

Chimcomplex Borzești (locul 62 în topul companiilor realizat de publicație), cea mai importantă companie din Serviciile Comerciale Române (SCR), grup înființat în 1993 de către omul de afaceri Ștefan Vuza, a avut rezultate în creștere în 2015 față de 2014: afaceri de 193,83 milioane de lei și profit de 12,95 de milioane față de 187 de mlioane de lei, respectiv patru milioane de lei.

Omul de afaceri își propunea din 2015 integrarea Oltchim, alături de Chimcomplex în Compania Română de Chimie.

În afară de Chimcomplex, Ștefan Vuza, controlează, în cadrul SCR – grup compus din 19 societăți comerciale ce au înregistrat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de 185 de milioane de euro, în creștere cu 14% față de anul trecut – o serie de alte companii din domenii diferite de activitate.

abonare newsletter