Economie

Ce probleme întâmpină producătorii de globuri din Cluj şi de ce preferă exportul în detrimentul pieţei autohtone

Aşa cum se întâmplă şi în celelalte industrii, producătorii acţionează pe cont propriu dacă vor să supravieţuiască, statul le pune mai degrabă piedici decât să ajute

În timp ce rafturile magazinelor noastre gem de globuri din plastic din China, producătorii clujeni livrează majoritatea globurilor în străinătate şi asta cu eforturi duble faţă de industriaşii din alte ţări. La noi statul are doar rol de piedică pentru firme, nu şi de ajutor.

Înfiinţată în urmă cu 22 de ani la Cluj, ca o mică afacere de familie, ProdGlob produce acum peste 800.000 de globuri pe an, care ajung din America până în Rusia, şi “se laudă” cu o cifră de afaceri în creştere. Succesul e obţinut însă pe cont propriu prin promovare externă.


“Fără ieşirile la târguri de specialitate, târguri de contractări, ajungi ori să te plafonezi, ori dacă te lasă un client mare să ai probleme serioase în activitate. Participările la târguri sunt vitale, dar noi am ajuns să participăm pe cont propriu, în ianuarie la Frankfurt şi în septembrie la Paris. De doi ani, Ministerul Economiei nu a mai organizat plecări la Paris, deşi am investit toţi în pregătire, dar delăsarea celor «competenţi» din ministere a făcut ca România să nu poată participa. Am mers, până la urmă cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, care este foarte puternică, exportul de mobilă fiind un factor important în aducerea de valută în ţară. Dar şi ei întâmpină aceleaşi greutăţi ca şi noi cu sticlăria. La cel din ianuarie, de la Frankfurt, care era pentru sticlărie şi porţelan din aceleaşi motive s-a renunţat pentru că organizatorii de acolo te lasă o dată, dar nu de două ori să ţii 5-600 de metri pătraţi rezervaţi şi să nu mergi. Avem nişte puncte negre uriaşe şi micii producători sunt total, total, dezavantajaţi şi le va fi foarte greu să rămână pe piaţă fără aceste târguri de specialitate. Pe cont propriu sunt cheltuieli mari, dar trebuie să fim prezenţi. Ministerul este dezamăgitor indiferent ce se votează, greutăţile şi nepăsarea este aceeaşi”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Mihaela Turcu, manager de vânzări a firmei clujene ProdGlob.

Forţa de muncă, “mântuită” tot de oficiali

Trendul ca toată lumea să termine o facultate îi lasă pe producători fără forţă de muncă. “La noi problema nu sunt clienţii, ci forţa de muncă. Anul acesta am tratat cu Inspectoratul Şcolar să facă o clasă de pictori la unul dintre liceele industriale, pentru că şcoli profesionale, tot datorită unor ministri foarte inteligenţi nu mai avem, iar de la Liceul de Arte Plastice, moda actuală, e ca toată lumea să meargă la facultate, fie că e de facultate sau nu şi nu mai vine nimeni să lucreze efectiv în producţie. Plus de asta, ca să vină cineva care are talent, dar nu a avut posibilitatea să facă o şcoală de specialitate, durează mult să se califice la locul de muncă, un an, doi, dar nu poţi să-l susţii de unul singur aşa mult timp. Noi am fi de acord să vină şi să facă practică la noi, dar măcar cursurile în sine să se ţină la şcoală”, spune Mihaela Turcu.


Comercianţii români sunt indisciplinaţi ca şi cumpărătorul

Ei nu îşi organizează efi cient activitatea, formulând comenzi la producătorii de globuri abia după ce sunt puşi în faţa cererii.

„Şi în România sunt comenzi, anul acesta am avut mai multe decât am reuşit să facem. Din ţară e neplăcut că sunt comenzile foarte târzii. Eu aş prefera să lucrez cu marile magazine şi cu comercianţii români, dar nu înţeleg, de atâţia ani, noi avem 22 de ani de activitate şi încă nu am reuşit să-i învăţ că toate comenzile, colecţiile se fac din timp şi trebuie să ştim exact când trebuie să livrăm. Măcar cu şase luni înainte, lucrul manual ia foarte mult timp. Cei din străinătate sunt foarte grijulii cu lucrurile acestea. Eu din august anul acesta ştiu ce livrez anul viitor şi atunci sigur că prefer străinătatea că e mai organizată, nu pentru că e preţul e mai mare, diferenţele sunt mici de preţ. Aşa creşte şi siguranţa, poţi să-ţi faci plan de execuţie, de aprovizionare. Toată lumea mă întreabă de ce nu se găsesc pe piaţa noastră globurile pe care le avem pe site. Dacă vin cu două luni înainte fă-mi globul cu mărgele şi modele super complicate?! Nu putem, pentru 50 de bucăţi, cât reuşeşti să faci, nu merită să începi”, continuă antreprenoarea.


Potrivit acesteia, comerciantul român este indisciplinat ca şi cumpărătorul. „N-am văzut în nici un an aşa dezastru în magazine, produse împrăştiate, deteriorate, eu dacă mi-aş fi văzut marfa aşa cred că aş fi leşinat”, spune femeia de afaceri din Cluj.

Moda la globuri identică cu cea la haine

Nu  doar  hainele  sunt  supuse  tendinţelor,  ci  şi  ornamentele  de  Crăciun. Pe piaţa externă se cere în fiecare an altceva, exact cum este moda feminină atât în privinţa culorilor, cât şi a accesoriilor.


În fiecare an producătorii trebuie să iasă cu ceva nou şi să se plieze după acea modă, marii comercianţi se uită la aceste tendinţe.

Etichete: export cluj
abonare newsletter