Economie

Scade numărul şomerilor

<p><img src="documente/stories/07_iulie/18_ziua/04 poze generice ajofm itm_a.g.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Numărul şomerilor a scăzut cu peste 17000 în iunie faţă de mai, rata şomajului ajungând la 4,78%.</p>

 

Numărul şomerilor a scăzut cu peste 17.000 în iunie faţă de mai, rata şomajului ajungând la 4,78%, faţă de 4,97% în luna precedentă, informează Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).


Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iunie a fost de 4,78%, cu 0,19 puncte procentuale mai mică decât cea din mai şi cu 2,72 puncte procentuale mai mică decât cea din iunie 2010, potrivit ANOFM.

Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost în luna iunie de 435.961, cu 17.106 de persoane mai puţine faţă de sfârşitul lunii mai.


De asemenea, rata şomajului masculin a scăzut de la 5,35% în luna mai la 5,10%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,53% la 4,42%.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 158.815 au fost indemnizaţi şi 277.146 neindemnizaţi, numărul celor indemnizaţi scăzând cu 13.918, iar al celor neindemnizaţi cu 3.188 faţă de luna precedentă. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (63,57%) a crescut faţă de luna precedentă cu 1,70 puncte procentuale.


Judeţele cu cea mai mare pondere a şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor sunt Teleorman (79,09%), Iaşi (78,77%), Brăila (78,72%) şi Dolj (77,74%).

Potrivit ANOFM, numărul de şomeri a scăzut în majoritatea judeţelor, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Bacău (cu 1.405 persoane), Constanţa (1.205), Prahova (853), Braşov (763), Călăraşi (707) şi Cluj (694).


Creşteri ale numărului de şomeri s-au înregistrat doar în Bucureşti (cu 124 persoane) şi în judeţul Maramureş, unde numărul de şomeri a fost mai mare cu 277 de persoane.

Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (9,42%), Teleorman (8,64%), Mehedinţi (8,53%), Dolj (8,20%), Covasna (8,01%), Buzău (7,71%), Alba (6,87%), Ialomiţa (6,64%) şi Galaţi (6,55%).


Nivelul minim al ratei şomajului în luna iunie, de 1,79%, s-a înregistrat în judeţul Timiş.       Mediafax

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter