Economie

Lăzăroiu: Până la sfârşitul anului vrem să trecem prin Parlament Legea asistenţei sociale

<p>Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a anunţat că ministerul îşi propune ca până la sfârşitul anului să treacă prin Parlament Legea asistenţei sociale, care are ca obiectiv ca oamenii să nu mai fie dependenţi de ajutoarele sociale şi îi elimină din sistem pe cei "care au intrat prin fraudă".</p>

 

Lăzăroiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că Ministerul Muncii vrea să treacă Legea asistenţei sociale prin Parlament până la sfârşitul acestui an şi să modifice cele aproximativ 20 de legi subsecvente acestui act normativ.


"Legea asistenţei sociale este foarte importantă. Avem aici două obiective: o dată oamenii să nu mai fie dependenţi de ajutoarele din partea statului şi a doua oară să-i scoatem din sistem pe cei care au abuzat de sistem, cei care au intrat prin fraudă. Avem toate semnalele că sunt oameni cărora le dăm bani, le dăm ajutor, noi toţi le dăm asta, prin solidaritatea noastră, dar ei nu merită să fie în această situaţie. Deci trebuie scoşi din sistem şi trebuie redusă dependenţa de ajutorul social", a spus Lăzăroiu.

Ministrul Muncii a adăugat că statul a cheltuit în ultimii ani, mai ales în 2007 şi 2008, "o groază de bani” oamenilor ca să stea acasă.


"Am dat ajutoare sociale ca oamenii să stea acasă şi să se uite la televizor sau în mediul rural să se ducă la cârciumă să bea o bere. (…) Noi trebuie să-i scoatem treptat din această dependenţă şi să-i aducem pe piaţa de muncă”, a conchis Lăzăroiu, citat de Mediafax.

Ultimele Stiri
abonare newsletter