Economie

Sprijin pentru IMM-uri cu garanţii de stat

<p /><img src="documente/stories/06_iunie/20_ziua/08 bani.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />În perioada imediat următoare, Guvernul ar urma să adopte o serie de măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor, care s-ar adăuga celor existente.

 

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, că Executivul va analiza în curând un proiect de ordonanţă de urgenţă privind sprijinirea IMM-urilor cu garanţii de stat şi subvenţionare parţială a dobânzii.


 

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care statul va garanta în proporţie de 80% creditele accesate de IMM-uri şi va subvenţiona cu până la 50% dobânzile aferente împrumuturilor contractate de aceste firme pentru a le ajuta să depăşească dificultăţile financiare. Garanţia statului va acoperi cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, exclusiv dobânzi, comisioane şi alte speze datorate de beneficiar instituţiei de credit, însă nu va trece de 100.000 de lei. Dobânda va fi subvenţionată în proporţie de 50% şi nu va depăşi 125.000 de lei/an/beneficiar.


Proiectul ar putea fi adoptat până la data de 1 iulie. “Acum pregătim, şi săptămâna viitoare (săptămâna aceasta – n.r.) vom discuta, probabil, în primă lectură, astfel încât până la 1 iulie să adoptăm în Guvern un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru sprijinirea IMM-urilor cu garanţii de stat şi subvenţionare parţială a dobânzii, pentru ca acestea să poată contracta credite în vederea susţinerii investiţiilor şi a locurilor de muncă. Este o măsură suplimentară care nu a fost până acum aprobată, pe lângă alte măsuri suplimentare de stimulare a firmelor care angajează şomeri peste 40 de ani sau care mai au trei ani până la pensie, absolvenţi sau persoane cu dizabilităţi”, a arătat premierul României. El a mai adăugat că toate aceste firme beneficiază de sprijin financiar din partea statului pe o perioadă de la unu la trei ani. “Se dau 500 de lei, sau 600-700 de lei pentru absolvenţi, pentru fiecare persoană angajată. Sunt politici active care au scopul de a genera locuri de muncă sau de susţinere a investiţiilor”, a explicat premierul.

abonare newsletter