Economie

CEC Bank începe creditarea pentru “Prima Casă 4”

<p />CEC Bank a primit avizul Băncii Naţionale a României (BNR) pentru cea de-a patra etapă a programului “Prima Casă”.

 

Astfel, banca va primi, începând de marţi, dosare de credit din partea celor interesaţi, având un plafon de circa 27 milioane euro.


Dobânda practicată de bancă, variabilă, este formată din ROBOR la trei luni plus o marjă de 1,9 puncte pentru creditele în lei, respectiv EURIBOR la trei luni plus 4 puncte pentru împrumuturile în euro.

CEC Bank nu percepe comisioane, perioada de graţie va fi de până la 180 de zile, durata maximă de finanţare de 30 de ani, iar instituţia de credit va accepta codebitori în vederea completării veniturilor solicitantului, potrivit unui comunicat al băncii de stat.


“Produsul dezvoltat pentru programul «Prima Casă» va fi distribuit prin toată reţeaua CEC Bank, de 1.177 unităţi teritoriale, cu acoperire la nivel naţional, toate având atribuţii privind colectarea documentaţiei specifice de creditare şi punerea la dispoziţia clienţilor a finanţărilor aprobate”, se precizează în comunicat.

După epuizarea plafonului pentru “Prima Casă 3”, CEC Bank a lansat un credit ipotecar cu dobândă variabilă formată din ROBOR la şase luni plus o marjă de 1,9 puncte pentru creditele în lei, respectiv Euribor la şase luni plus 4 puncte la creditele în euro.


Pentru “Prima Casă 4” au anunţat până în prezent primirea avizului băncii centrale BCR şi Alpha Bank.

Programul “Prima Casă 4” se adresează oricărei persoane fizice care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, sau care deţine cel mult o unitate locativă, dobândită prin orice alt mod decât prin program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.


Programul guvernamental “Prima Casă” a fost lansat în vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maxim 60.000 euro şi, începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de câte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate în asociaţii.

Guvernul a decis, în martie, ca garanţia statului să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 metri pătraţi şi doresc un confort sporit, băncile având la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.


Mediafax

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter