Economie

CNADNR cere Bechtel scăderea costurilor

<p><strong>Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii nu a cerut companiei Bechtel rezilierea contractului, aşa cum s-a vehiculat zilele acestea în presă, ci reducerea la o treime a costului de construcţie, estimat acum la 16 milioane euro pe kilometru, precum şi reeşalonarea datoriilor, de circa 90 de milioane de euro, a declarat aziDaniela Drăghia, director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), citată de Agerpres. </strong></p>

În acest context, trebuie menţionat că la început costul pe kilometru era de 5,4 milioane de euro, dar a ajuns în prezent la 16 milioane euro, din cauza modului în care a fost realizat contractul. În urmă cu câteva zile, Bechtel a început să îşi mute utilajele grele pe alte două şantiere, unul din Kosovo şi altul din Oman, dând astfel naştere unor zvonuri potrivit cărora va pleca din România. Compania americană a dat însă asigurări că acest lucru nu se va întâmpla, conducerea Bechtel susţinând că e vorba doar de transferarea unor utilaje nefolosite.

 


În total, autostrada Transilvania, între Borş şi Braşov, va avea 415 kilometri, însă până acum a fost atacată doar 26% din lucrare, din care în operare sunt doar 12,5 procente. Cheltuielile totale alocate lucrării între 2004 şi 2011 sunt de 5,2 miliarde de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter