Economie

Zi toridă pentru leu

Piaţa valutară a dat senzaţia că a fost toropită ieri de căldurille tropicale, astfel că volumele de transfer au fost reduse iar modificările de curs au fost minime, în ciuda faptului că BNR a decis să coboare dobânda de politică monetară.

Banca centrală a redus ieri dobând sa cheie de la 3,50 la 3,25%, nou minim istoric, mişcare anticipată de majoritatea analiştilor. Reamintim că în mai 2013 nivel dobânzii-cheie era de 5,25%, procesul de scădere fiind început în iulie trecut.

Cursul euro a crescut de la 4,4330 la 4,4336 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4280 şi un maxim de 4,4350 lei. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,4310 – 4,4340 lei, valori foarte apropiate de cele de la închiderea de vineri.


Cursul dolarului american a scăzut de la 3,3098 la 3,3030 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6454 la 3,6444 lei.

Monedele din regiune se apreciau faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,17 – 4,184 zloţi iar cea maghiară, care a atins vinerea trecută maximul acestui an de 315,2 forinţi, se aprecia la 312,6 – 3,13,5 forinţi.


Perechea euro/dolar era foarte stabilă, culoarul de tranzacţionare rezumându-se la 1,3416 – 1,3431 dolari.

Investitorii aşteaptă şedinţa de politică monetară a BCE, care se va desfăşura joi, în special declaraţiile şefului ei, Mario Draghi, referitoare la riscurile cu care se confruntă economia din zona euro, în special cele deflaţioniste.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3422 – 1,3427 dolari iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.291 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

abonare newsletter