Economie

Volatilitate minimă a leului

Săptămâna trecută a fost una liniștită pentru leu, volatilitatea lui față de principalele valute fiind una de circa un ban, excepţie făcând dolarul american.

Euro a atins, în prima şedinţă din iulie, minimul ultimelor 13 luni, de 4,3845 lei, după ce la sfârşitul lui iunie media a fost de 4,3870. Au urmat trei zile consecutive de depreciere pentru leu, cursul urcând vineri la 4,3897 lei.

Şedinţa de vineri a fost una liniştită, în care volumele de tranzacţionare au scăzut drastic, piaţa din SUA fiind închisă cu ocazia Zilei Independenţei. Transferurile s-au realizat într-un culoar de numai 0,2 bani, iar cotaţiile de la închidere au fost de 4,3850 – 4,3880 lei.


O evoluţie asemănătoare este aşteptată şi pentru următoarele săptămâni, atâta vreme cât fluxurile de capital speculativ se vor menţine la un nivel mai ridicat decât cele obişnuite. Acestea ar putea fi întrerupte doar de declanşarea unui scandal politic local, cu efecte majore, sau de o schimbare a situaţiei geo-strategice, precum conflictele din Ucraina sau cele din Orientul Mijlociu.

La evoluţia leului va contribui şi decizia C.A. al BNR de reducere a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituţiilor de credit, de la 18% la 16%, care va elibera în piaţă circa 500 milioane euro. În acelaşi timp, dobânda de politică monetară a fost menţinută la 3,5%/an iar rezervele minime obligatorii în lei la 12%.


Cursul dolarului american a scăzut marţi la 3,2021 lei dar a încheiat săptămâna pe creştere, la 3,23 lei. Volatilitatea francului elveţian a fost redusă, media sa fluctuând între 3,6097 şi 3,6133 lei, vineri ea fiind stabilită la 3,104 lei.

Perechea euro/dolar a avut o tendinţă de uşoară scădere, ea coborând de la aproape 1,37 dolari la 1,3587 – 1,3611 dolari, la finalul săptămânii, când pieţele europene au închis la 1,3596 dolari.


Deprecierea euro este consecinţa scăderii şomajului din SUA, în iunie, la 6,1%, cel mai scăzut nivel al ultimilor şase ani. Investitorii mizează pe o decizie a Fed de creştere mai rapidă a dobânzilor, în contrast cu BCE care a redus, la începutul lunii iunie, dobânda sa de politică monetară la un nou minim record, de 0,15%, şi a coborât rata la depozitele constituite de bănci la -0,1%, ceea ce scade atractivitatea monedei unice.

Acest nivel redus al dobânzilor din zona ar urma să fie păstrat, conform declaraţiilor lui Mario Draghi, preşedintele BCE, cel puţin până la sfârşitul anului 2016.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,359 – 1,3697, pe decembrie la 1,3591 – 1,3660, pe martie la 1,3630 – 1,3650 iar pe iunie viitor la 1,36 dolari. Uncia de aur a fluctuat pe august între 1.313 şi 1.324 dolari.

Analiza cuprinde perioada 30 iunie – 4 iulie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter