Economie

Prima Casă 4, probabil după Paşte

<p><img src="documente/stories/04_aprilie/03_ziua/08boc.jpg" border="0" style="float: left; margin: 5px;" />De anul acesta şi românii care locuiesc în „cutii de chibrituri” vor putea aplica pentru programul Prima Casă.</p> <p> </p>

 

Românii care doresc să achiziţioneze o locuinţă prin Programul Prima Casă vor putea să meargă la bănci pentru contractarea creditelor cel mai probabil după Paşte.


 

Astfel, potrivit premierului Emil Boc, Ordonanţa de Urgenţă adoptată săptămâna trecută pentru împărţirea garanţiilor între stat şi bănci în programul Prima Casă va fi publicată astăzi în Monitorul Oficial, iar după încă 15 zile Ministerul Finanţelor trebuie să definitiveze normele de aplicare. De asemenea, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor trebuie să încheie un protocol adiţional cu băncile care creditează în programul Prima Casă.


„La nivel tehnic, Fondul urmează să încheie un protocol adiţional cu fiecare bancă, în temeiul noilor reglementări de împărţire a riscului garanţiei între stat şi bancă, iar în termen de 15 zile am convenit cu Ministerul Finanţelor să fie pregătite normele metodologice de aplicare a programului Prima Casă, în varianta nouă. După publicarea normelor metodologice, care vor fi adoptate în 15 zile de la publicare, publicarea actului normativ va avea loc luni (4 aprilie - n.r.) în Monitorul Oficial şi după sărbătorile de Paşte, cred eu, oamenii pot să meargă la bănci", a declarat Emil Boc.

 


Şi pentru proprietarii de „cutii de chibrituri”

 


Potrivit premierului, în acest moment, neoficial, două sau trei bănci şi-au anunţat intenţia de a intra în noua formă a programului. „Neoficial, sunt cel puţin două sau trei bănci care şi-au anunţat intenţia, dar după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial se va consemna opţiunea lor clară. Cert este că avem bănci interesate să continue programul”, a afirmat Emil Boc.

Guvernul a emis, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care băncile sunt invitate să împartă cu statul riscurile creditelor în programul Prima Casă, astfel încât programul să poată continua cu un plafon total de peste 1,5 miliarde de euro de garanţii de stat, adică atât cât s-au consumat, până în prezent, în primele trei ediţii ale programului. De asemenea, în noul program vor putea primi garanţii de stat la credite pentru case şi cei care deţin în prezent o locuinţă de cel mult 50 mp.


Programul Prima Casă 3 mai are disponibil un plafon de garanţii de circa 45-50 de milioane de euro, care ar urma să fie epuizat în 8-10 zile, a menţionat preşedintele Fondului Naţional de Garantare, Aurel Şaramet, fiind astfel nevoie de noul sistem instituit de Guvern.

Ultimele Stiri
abonare newsletter