Economie

Angajaţii de la Mechel Câmpia Turzii, concediaţi de două ori

Angajaţii de la Mechel care, cu câteva luni în urmă, au câştigat în instanţă anularea deciziilor de concediere intră acum din nou în procedura disponibilizărilor.

Nu mai puţin de 135 de angajaţi ai combinatului Mechel Câmpia Turzii vor rămâne fără slujbe din noiembrie, ei au fost anunţaţi deja că începând cu 7 octombrie li se vor înmâna preavizele, transmite Realitatea TV.

Conducerea combinatului a mai încercat să-i disponibilizeze în vară, dar concedierile au fost anulate de instanţă.


Până acum, angajaţii au stat în şomaj tehnic şi au primit 75 la sută din salariu. În octombrie, vor primi pentru a doua oară preavizele prin care sunt anunţaţi că vor fi disponibilizaţi.

Conducerea companiei îşi motivează decizia prin lipsa de comenzi. Liderul de sindicat Ioan Pascu spune că, în aceste condiţii, preavizele nu mai pot fi anulate în instanţă, deoarece respectă legislaţia în domeniul muncii.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter