Economie

A fost prelungită reducerea accizei cu 25% la motorina standard. Cât este valabilă?

Ministerul Finanțelor a prelungit reducerea accizei cu 25% la motorină.

Acciza la motorină, redusă în continuare cu 25% | Foto: monitorulcj.ro Acciza la motorină, redusă în continuare cu 25% | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Ministerul Finanțelor prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026


 

 


Acciza la motorină, redusă în continuare cu 25%

„Această măsură continuă intervenția aplicată în perioada anterioară, într-un context marcat de presiuni pe piața carburanților. Mecanismul este calibrat în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă, cu scopul de a limita efectele acestora asupra populației și economiei”, a anunțat Ministerul Finanțelor, joi, 15 octombrie 2026, într-un comunicat.

Reducerea de 25% reprezintă o diminuare cu 701,07 lei/1.000 litri, respectiv 829,69 lei/tonă.


Astfel, în intervalul 16-31 octombrie 2026, nivelul efectiv al accizei pentru motorina standard comercializată pe piața internă va rămâne de 2.103,22 lei/1.000 litri, respectiv 2.489,05 lei/tonă.

Potrivit sursei citate, analiza aferentă segmentului bilunar 16-31 octombrie 2026 indică o variație procentuală a cotațiilor Platts pentru motorină (VPM) de +47,78%, în timp ce variația procentuală a prețului mediu la pompă al motorinei standard (VM) este de +35,60%.


În baza acestor indicatori și a mecanismului prevăzut de lege, reducerea accizei se menține la nivelul de 25% pentru perioada menționată anterior.

„Intervenția urmărește limitarea efectului de propagare în lanț al costurilor cu carburanții, în special în transport și logistică, cu impact asupra costurilor din economie și asupra prețurilor bunurilor de consum. Mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 funcționează dinamic, prin reevaluarea indicatorilor de piață la fiecare două săptămâni”, se arată în comunicat.

Cât costă motorina standard în Cluj-Napoca?

În ultimele zile, prețul motorinei standard a stagnat la operatorii din Cluj-Napoca.

Prețul motorinei standard rămâne la limită sub pragul de 11 lei/litru.

Cea mai scumpă motorină din Cluj-Napoca este vândută la Gazprom: 10,99 lei/litru.

Cea mai ieftină motorină este la Petrom: 10,86 lei/litru.

CITEȘTE ȘI:

Inflația a crescut la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile, motorina și benzina s-au scumpit cel mai mult în ultimul an.

Riscuri pentru România în cazul interdicției exporturilor de motorină din SUA: prețul poate depăși pragul de 12lei/l

Ultimele Stiri
abonare newsletter