Economie

Fuziune între Generali şi Ardaf

<p>Generali Asigurări şi Ardaf intenţionează să fuzioneze, noua entitate urmând să poarte numele Generali România, a anunţat grupul Generali. Compania creată va furniza produse sub ambele mărci, Generali şi Ardaf. În ceea ce priveşte contractele de asigurare ale celor două companii, acestea vor rămâne valabile, Generali România urmând să îşi îndeplinească toate obligaţiile faţă de clienţii Generali şi Ardaf. Conform anunţului grupului, procedura juridică de fuziune implică absorbţia Generali Asigurări de către Ardaf, opţiune ce a rezultat din analiza preliminară derulată. Data efectivă a fuziunii depinde în mod direct de îndeplinirea tuturor cerinţelor legale. Grupul italian Generali a preluat în 2008, în baza unui acord încheiat cu fondul ceh de investiţii PPF Investments, controlul companiilor de asigurări Ardaf şi Roumanie Assurance International (RAI).</p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter