Economie

Ambasadorul SUA: Profitul companiilor de stat trebuie folosit pentru consolidarea acestora

<p>Profiturile companiilor de stat sunt prea des direcţionate spre bugetul de stat sau spre buzunarele unor persoane cu relaţii influente, a declarat ieri ambasadorul american Mark Gitenstein, cu ocazia împlinirii unui an de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori București.</p>

 

Deşi este dreptul statului să transfere aceste venituri către bugetul propriu, această decizie „lipseşte companiile de stat de fondurile de care au nevoie pentru a face investiţii şi, în cele din urmă, pentru a genera creştere economică”, a apreciat ambasadorul SUA.

Gitenstein a salutat „cu entuziasm” ofertele publice iniţiale de vânzare de acţiuni ale Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, anunţate de guvern pentru acest an, precum şi ofertele publice secundare de vânzare de acţiuni ale Petrom, Transelectrica şi Transgaz.

„Guvernul ar trebui să considere aceste oferte nu doar ca fiind modalităţi de privatizare a respectivelor companii şi de umplere a conturilor statului, ci şi ca fiind modalităţi ca aceste companii să obţină capitalul necesar pentru realizarea de investiţii. De exemplu, Zeta Petroleum, companie australiană de explorare şi producţie de petrol şi gaze naturale, a programat în luna martie realizarea unei oferte publice iniţiale pe piaţa de capital australiană pentru a finanţa investiţiile din domeniul gazelor naturale din România”, a mai spus ambsadorul.

În situaţia în care în România există 760 de companii de stat, cu o valoare de 11% din PIB, aceste companii ar putea proceda la fel cum a procedat Zeta Petroleum, devenind un motor al redresării economice a României prin fructificarea finanţărilor private pe care le poate oferi piaţa românească de capital, a concluzionat Mark Gitenstein.

Ultimele Stiri
abonare newsletter