Economie

Exportăm trabucuri, importăm carne de porc

<p><img src="documente/stories/02_februarie/15_ziua/trabuc.jpg" border="0" alt="Trabuc" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Importul din ţările UE este principala sursă de aprovizionare cu produse agroalimentare a României. Ţara noastră exportă trabucuri de 350 milioane euro, dar importă carne de porc de 274 milioane de euro.</p> <p>România a înregistrat un deficit cu produse agroalimentare de 704,62 milioane euro, în perioada ianuarie-noiembrie 2010, de aproape două ori mai mic faţă de nivelul de 1,377 miliarde euro raportat în perioada similară din 2009.</p> <p>În perioada menţionată din 2010, importurile de produse agroalimentare au atins valoarea de 3,461 miliarde euro, aproape similară cu cea din 2009, când acestea totalizau 3,413 miliarde euro.</p>

 

În schimb, exporturile Românei realizate în ţările UE şi cele extracomunitare au crescut cu 35,4 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, totalizând 2,756 miliarde euro la finele lunii noiembrie 2010. În primele 11 luni din 2009, România a exportat produse agroalimentare de 2,035 miliarde euro. Potrivit datelor MADR, exporturile în ţările comunitare au adus României două miliarde euro, în primele 11 luni din 2010, faţă de 1,5 miliarde euro în perioada similară din 2009. În ţările terţe, exporturile României au totalizat în perioada menţionată 749 milioane euro, faţă de 472,84 milioane euro în 2009.


Importurile din ţările comunitare au fost principalele surse de aprovizionare cu produse agroalimentare pentru România, cu un total de 2,8 miliarde euro, în primele 11 luni din 2010, iar din ţările terţe au totalizat doar 672 milioane euro.

România, Cuba estului Europei

Datele Ministerului Agriculturii relevă că, în primele 11 luni din 2010, cele mai mai încasări la export au fost aduse de grâu şi meslin (amestec de grîu cu secară), în valoare de 357,6 milioane euro, pentru o cantitate de 2,36 milioane tone, de ţigările de foi şi trabucurile (18.779 tone) de unde au fost obţinute 345,05 milioane de euro şi din seminţe de rapiţă, circa 331 milioane euro, pentru 1,044 milioane tone. Exporturile de 1,66 milioane tone de porumb au adus un plus de 318,53 milioane euro, seminţele de floarea soarelui - 176,12 milioane euro (477.755 tone), iar uleiurile rafinate de floarea soarelui, circa 97,38 milioane euro (132.623 tone). De asemenea, exporturile de animale vii ocupă în continuare primele locuri în schimburile comerciale cu produse agroalimentare, încasările pe specia bovină totalizând 91 milioane euro, iar pe ovine/caprine 77 milioane euro la 11 luni din 2010. România a mai exportat anul trecut, printre alte produse, carne şi organe de pasăre în valoare de 73,69 milioane euro, orz - 87,41 milioane euro, produse de brutărie şi de patiserie, miere şi vinuri. Carnea de porc - proaspătă sau refrigerată - rămâne în continuare pe primul loc în privinţa importurilor, în 11 luni din 2010 fiind aduse în ţară circa 179.103 tone, în valoare de 274,61 milioane euro. Importurile de zahăr din trestie au totalizat 464.883 tone (212,325 milioane euro), iar preparatele alimentare au atins o cantitate de 47.469 tone (130,4 milioane euro).

abonare newsletter