Auto

Șoferii beți, drogați sau fără permis, trimiși direct la închisoare dacă produc un accident mortal. Proiect votat în Parlament

Șoferii care conduc beți, drogați sau fără permis care produc un accident mortal vor primi direct pedeapsa închisorii cu executare.

Șofer beat la volan / Foto: depositphotos.com Șofer beat la volan / Foto: depositphotos.com

 

 


Un proiect de lege votat miercuri, 28 iunie 2023, în Parlament prevede ca suspendarea executării pedesei cu închisoarea să nu mai fie posibilă pentru șoferii care produc accidente mortale atunci când se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau dacă nu dețin un permis de conducere.

 


Astfel, Codul Penal va trebui modificat ca aceștia să nu mai poată primi pedeapsa de închisoare cu suspendare.

Inițiatorii susțin că este necesară completarea legii, ca aceasta să aibă următoarele efecte:


- să ocrotească relațiile sociale referitoare la dreptul la viață prin aplicarea unor sancțiuni adecvate în raport cu gravitatea faptei de ucidere din culpă reținută în concurs cu infracțiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive. Aplicarea sacțiunii este necesară pentru disciplinarea conduitei destinatarilor legii
- să creeze premisele reducerii incidenței accidentelor rutiere soldate cu ucidere din culpă în concurs cu infracțiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
- să determine schimbarea atitudinii destinatarilor legii penale față de valorile sociale prin funcția prevenitiv-educativă de a fostma conștiința specifică de respect pentru valorile sociale constituite în jurul dreptului la viață și integritate ale persoanei, ocrotite de legea penală

Ca să se aplice, actul normativ mai trebuie să ajungă la președintele României pentru promulgare și să fie publicat în Monitorul Oficial. 


Proiectul, o inițiativă a senatorului PSD Robert Cazanciuc, mai este cunoscut sub numele „Legea Anastasia”. Modificările la Codul Penal vin în memoria unei fetițe de patru ani care a fost omorâtă de o șoferiță fără permis de conducere în 2022, chiar de Ziua Copilului.

Șoferi beți și fără permis în Cluj

Condusul sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis a devenit o obișnuință în județul Cluj. În ultimele luni, polițiștii au depistat din ce în ce mai mulți șoferi în asemenea situații.


Chiar în cursul zilei de marți, 27 iunie 2023, polițiștii din Turda au depistat un șofer de 51 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea o mașină pe DJ 107J, pe raza comunei Săvădisla, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„Fiind testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat concentrația de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Cluj.

Tot marți, polițiștii au depistat pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca un bărbat de 32 de ani din Târgu Mureș care se deplasa cu mașina, deși avea permisul suspendat și era suspectat de condus sub influența substanțelor: „În cadrul verificărilor, acesta a refuzat testarea cu aparatul drugtest, fiind astfel condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice”, potrivit IPJ Cluj.

În cursul zilei de azi, 28 iunie, în jurul orei 00.10, polițiștii din Apahida au depistat bărbat de 34 de ani din Lupeni care se afla la volanul unei mașini, deși și el avea permisul suspendat: „Acesta a fost oprit pe DN 1C - E576, pe raza localității Apahida, iar în urma verificărilor a rezultat că avea permisul de conducere reținut. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, a mai transmis IPJ Cluj.

Foto: depositphotos.com

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ce se întâmplă cu șoferii din ziua de azi? Un bărbat de 61 de ani a trecut cu mașina peste un copil de 1 an. Acesta a murit la un spital din Cluj

Beat la volan, prins de polițiști în trafic. Șoferul a fost plasat sub control judiciar

abonare newsletter