Artă & Cultură

Fermecătoarea iluzie-toxică de a părea că EȘTI și FACI

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, P. S. Dr. Benedict Bistrițeanul, a susținut, la Berăria Culturală, conferința-eveniment, intitulată: „FARMECUL TOXIC al ILUZIEI”; urmată de o dezbatere cu publicul.

. .

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, P. S. Dr. Benedict Bistrițeanul, a susținut, la Berăria Culturală, conferința-eveniment, intitulată: „FARMECUL TOXIC al ILUZIEI”; urmată de o dezbatere cu publicul.

Rostul și scopul acestei întâlniri a fost – după cum a spus Părintele Benedict, de a-i îndemna și chiar a-i provoca pe participanții prezenți în sală, dar și pe cei care urmăreau transmisiunea live, la un exercițiu de raționalizare și conștientizare. Ca să fie liberi și netemători de a-și trăi viața.


În Cuvântul de deschidere, fondatorul proiectului „Berăria Culturală”, istoricul și jurnalistul Ion Novăcescu, a vorbit despre fermecătoarea iluzie-toxică de a părea că EȘTI și FACI. 

Novăcescu susține că, starea bipedă a omului, verticalitatea lui, întemeiată pe cele două coloane (picioare) are o taină a sa, care-i clară ca lumina zilei.
„Omul e vertical pentru A FI și pentru A FACE. Nu poți fi, dacă nu faci și nu poți face, dacă nu ești. 
„Ești pe picioarele tale” doar atunci când ai o identitate și când faptele vorbesc despre tine. Adică: cine ești și ce faci.             
Astfel ai un Sens în viață. Și un Rost. Care-ți SUNT ALE TALE. Înainte de a fi apreciate și recunoscute de alții că-ți aparțin, te definesc, ca om și-ți consacră statutul social.
Ai o stare verticală, fiind pe picioarele tale, când nu mai ești tentat să te minți. Și să minți. Pentru a părea că EȘTI și că FACI. „Aranjat” fiind în lume de fermecătoarea iluzie, atât de facilă și de utilă.
Starea verticală a omului, care-i demnitatea, este opusă iluziei. Adică, minciunii. De sine, mai ales”, a spus el. 


Pentru a nu se poziționa ca un fals moralist, Ion Novăcescu a subliniat că știe ce vorbește, fiindcă „a viețuit în iluzie, mințindu-se, pe sine și mințindu-i și pe alții.” 
El a mai spus că „nu te poți lecui pe deplin de acest „delicios” viciu toxic al iluziei”, care oferă plăcere și generează nevoia zilnică de senzația de putere, pe care ți-o dă validarea publică. Adică, de recunoașterea celorlalți a faptului că EȘTI și că FACI. Când nu faci altceva decât să practici un iluzionism sterp și gol.”

Beraria Culturala este un proiect al Fundației Armonia, lansat în 2003, ajunsă la ediția 103, care este realizat cu sprijinul Municipiului Cluj-Napoca.
Sponsor Spiritual – „Poveștile Minunate ale României”
Parteneri: Visit Cluj, Casino Centrul de Cultură Urbană, Cinema Florin Piersic, Casa de Cultură a Studenților, PMA Invest
Co-producătoare: Dana Novăcescu. 
Consultant: Ioana Calin.

abonare newsletter