Lucrările pe strada Mihail Kogălniceanu fac ca locurile de parcare din zonă să dispară , iar cei care lucrează în proximitate sau care își aduc copiii la creșă sau grădinițită nu vor mai avea unde parca.
Primarul Emil Boc susține că jumătate din flota de transport în comun din Cluj-Napoca este electrică. Într-un scenariu fericit, până în 2028 toată flota va fi verde.
Programul „Vinerea Verde”, prin care călătorii pot merge gratuit cu autobuzul o zi întreagă, pare să aibă efecte în Florești. Primarul comunei susține că vinerea trecută autobuzele au fost cu 10% mai pline decât de obicei.
Contestația depusă în cazul metroului din Cluj nu reprezintă o piedică pentru realizarea acestui proiect așteptat de clujeni, arată edilul Emil Boc. Primăria Cluj-Napoca a anunțat, luni, că în urma licitației a fost depusă o contestație.
Guvernul a aprobat, miercuri, regulamentul în baza căruia vor fi calculate majorările salariale pentru personalulul din administraţie implicat în derularea proiectelor europene. Clujul are peste 500 de contracte pentru proiecte derulate cu finanțare din fonduri europene, în valoare de 9 miliarde de lei.
Numărul proiectelor începute în 2022 pentru construcția de spații verzi și pietonale a crescut cu peste 20%, iar județul Cluj se află în top cu cele mai multe inițiative.
În cursul anului trecut au fost amenajate 19 amplasamente cu spații pentru fitness în aer liber și locuri de joacă pentru copii, în fiecare cartier al orașului, valoarea investiției fiind de peste 560.000 euro.