Consiliul Local Huedin a aprobat un nou regulament pentru utilizarea parcurilor, locurilor de joacă și a spațiilor de odihnă din Huedin. Nerespectarea noilor prevederi poate atrage sancțiuni de până la 2.500 de lei.
Clujenii au acuzat Compania că nu curge apă la robinet și au fost auziți: au primit podcasturi și reel-uri despre costul și economia de apă de… 9.000 €!
Dezvoltarea relaţiilor de cooperare, impulsionarea schimburilor comerciale și realizarea unei stațiuni de schi la nivel european în județul Cluj sunt doar câteva dintre temele abordate în urma vizitei ambasadorului Austriei, Ulla Krauss-Nussbaumer, la Consiliul Județean Cluj.
Primăria continuă să sprijine acordarea zilnică a unui suport alimentar pentru elevii din școlile clujene. În acest an școlar, 3.000 de elevi de la șase unități de învățământ beneficiază de programul „O masă sănătoasă”.
Clujul va avea peste 3 km în plus la rețeaua de drumuri județene. Un tronson din comuna Negreni, preluat în vară de Consiliul Județean, va asigura o nouă conexiune cu județul Sălaj.
Lucrările de reabilitare a liniei feroviare din Cluj-Napoca și Oradea (Episcopia Bihor) vor fi susținute printr-un contract de finanțare de 300 de milioane de euro, bani de la Banca Europeană de Investiții (BEI).