Administrație

Metroul din Cluj va fi construit de turci. Cine vrea să pună mâna pe contractul de 9 miliarde de lei?

Metroul din Cluj va fi construit de turci. Vineri au fost depuse ofertele la licitația de peste 9 miliarde de lei pentru magistrala 1 de metrou.

Turcii vor construit metroul din Cluj / Foto: Facebook - Municipiul Cluj-Napoca

 

 


Primăria Cluj-Napoca a primit doar două oferte pentru proiectarea și execuția magistralei 1 până vineri, 28 octombrie, de la firme din Turcia, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

 


Lista ofertanților din SEAP:

  • Asocierea Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt A.Ş. (Leader), ARCADA COMPANY, GÜLERMAK SPÓŁKA Z OGRANICZONĄ ODPOWIEDZIALNOŚCIĄ,S.C. Alstom Transport S.A Asocierea DOGUS
  • INSAAT VE TICARET A.S. (Leader), Tekfen İnşaat ve Tesisat A.Ş. (Tekfen Construction & Installation Co., Inc.)

Cele două asocieri includ și jucători de pe piață precum Siemens și Alstom și constructori români ca Arcada sau Tiab. Gulermak a construit 17,5 km de linie la metroul din Istanbul, iar Dogus a lucrat tot la metroul din Istanbul, scrie economedia.ro.


Creștere a costurilor pentru metrou

Pe 12 octombrie, Guvernul a aprobat noii indicatori tehnico-economici pentru linia de metrou cu 19 stații, iar în SEAP, pe 14 octombrie, valoarea lucrărilor a fost majorată cu 2 miliarde lei, de la 6,6 miliarde la 8,6 miliarde, respectiv cu 90 de milioane lei pentru asistența tehnică, de la 308 la 398 milioane lei (majorare cu 30%).

Valoarea estimată a achiziției: de  9 miliarde lei fără TVA  din care:


  •  valoarea estimată a lucrărilor de execuție: 8,6 miliarde - 8.666.341.418,31 lei fără TVA;
  •  valoarea estimată a serviciilor de proiectare  (inclusiv alte servicii): Monitorizare, Studii de teren (inclusiv cercetare arheologică preventivă), Expertizare tehnică, Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, Proiect tehnic și detalii de execuție, Asistență tehnică: 398.114.648,69 lei fără TVA;   În valoarea estimată nu au fost cuprinse „cheltuielile diverse si neprevăzute”. 

Pentru primele 9 stații din proiect (lucrări la structură) este asigurată o finanțare de 300 de milioane de euro prin PNRR. Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti. 

Eșalonarea investiției urmează să se realizeze pe parcursul a opt ani. Elementele de cost semnificative pentru fiecare dintre specialitățile din cadrul fiecăruia dintre Devizele pe obiect sunt următoarele: Forța de muncă, Energie electrică, Combustibil, Materiale principale și/sau Echipamente principale.


MAGISTRALA I DE METROU CLUJ este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens)”.

CITEȘTE ȘI:

Metroul din Cluj-Napoca, cel mai mare contract din România. Lucrările s-au scumpit cu 2 miliarde lei și încă 90 de milioane pentru asistența tehnică

Metroul din Cluj, 4 luni de întârziere „din start”. Consilier USR : „Cum vom face metrou, când pe un șantier mic nu avem un culoar de pietoni?”

Ultimele Stiri
abonare newsletter