Administrație

Va avea până la urmă Cluj-Napoca aquapark? Emil Boc: „Avem cât de curând o veste bună”

Administrația locală din Cluj-Napoca nu a renunțat la ideea construirii aquapark-ului. Potrivit primarului Emil Boc, săptămâna viitoare se va face public locul în care va fi construit.

Administrația locală din Cluj-Napoca nu a renunțat la ideea construirii aquapark-ului Administrația locală din Cluj-Napoca nu a renunțat la ideea construirii aquapark-ului

 

 


Săptămâna viitoare vine cu vești bune pentru clujeni. Edilul Emil Boc a declarat la un post de radio local că săptămâna viitoare va fi făcut public anunțul privind locația Aquapark-ului

 


„Am făcut soluții, le-am discutat public și avem cât de curând o veste bună pentru realizarea aquapark-ului la Cluj și chiar săptămâna viitoare. Vom știi unde vom avea aquapark-ul de 5,7 hectare. Munca aceasta este de un an de zile ca să facem o afirmație de 30 de secunde”, a declarat primarul Emil Boc la un post de radio local.

În cadrul emisiunii radio,Emil Boc a anunțat că tot săptămâna viitoare va fi lansată licitația pentru bazinul olimpic din Borhanci.


„Săptămâna viitoare lansăm licitația pentru bazinul olimpic din Borhanci, o investiție de 27 de milioane de euro. Va fi, cred, cel mai modern bazin olimpic din România și va ridica la alt nivel atât partea de amatori, cât și partea de performanță”, a adăugat edilul.

Bazinul va avea o capacitate cu 1.000 de spectatori și un volum unitar ce cuprinde zone dedicate competițiilor sportive de natație ce includ bazin olimpic de înot, un bazin olimpic de sărituri, o zonă de gradenă pentru spectatori, zone de agrement, un bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare și o zonă administrativă. Clădirea organizată pe trei nivele va fi realizată în așa fel încât să existe acces la fiecare nivel din exterior.


 

CITEȘTE ȘI:

Clujul nu va avea aquapark nici în 2021. Boc: „Nu a mers niciuna dintre soluțiile pe care le-am avut până acum”

Bazin de înot în Cluj, în cartierul Borhanci. Boc: „Vom avea unul dintre cele mai moderne bazine de înot”

abonare newsletter