Tânăra de 25 de ani cercetată în dosarul de înșelăciune privind accesarea fondurilor europene, în care mai multe societăți comerciale și persoane fizice au fost prejudiciate, a fost plasată în arest.
Un teribil accident feroviar s-a produs, marți, în zona localității Jucu de Mijloc. Un bărbat de 35 de ani a fost lovit de tren, iar echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului au constatat decesul.
Lucrările la pereții mulați ai puțului de lansare pentru metroul din Cluj, structura care stabilizează terenul și permite lucrări în siguranță la adâncimi mari, au fost finalizate. Constructorul anunță calendarul lucrărilor pe șantierul metroului.
Ediția de Crăciun 2025 a Colectei Naționale de Alimente, desfășurată între 5–7 decembrie, a demonstrat încă o dată cât de puternică este solidaritatea atunci când oamenii aleg să se implice împreună.
Potrivit unor surse judiciare, Direcția Națională Anticorupția (DNA) a efectuat percheziții la fostul ministrul al Transporturilor, Răzvan Cuc, într-un dosare de dare de mită.
O tânără de 25 de ani a fost reținută după ce a dus de nas mai multe firme din județele Cluj și Mureș și a cauzat un prejudiciu de aproximaiv 125.000 de lei.