Editura Eikon a lansat, vineri, volumul 'Dragostea şi vântul. Glose la Memoriile lui Valeriu Anania' de prof. univ. dr. Aurel Sasu, un omagiu adus memoriei celui care a fost mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai.
Csibi Barna, tânărul din Miercurea Ciuc care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu, a fost detaşat de la Direcţia Finanţelor Publice Harghita, unde lucra, la Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Abrud, din judeţul Alba.
Arhiepiscopul de Alba Iulia, Andrei Andreicuţ, a fost ales, vineri, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica.
Conducătorul libian Muammar Gaddafi a avertizat vineri împotriva oricărei ofensive contra Libiei, ameninţând să 'transforme în iad viaţa' celor care o vor ataca, după ce ONU a autorizat lovituri aeriene contra forţelor regimului său, transmite AFP.
Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a dat asigurări vineri că norul redioactiv rezultat în urma exploziei de la Centrala Nucleară din Fukushima din Japonia nu va ajunge în România.
Cel mai recent bilanţ al seismului şi tsunamiului care au lovit nord-estul Japoniei la 11 martie a fost stabilit vineri la peste 16.600 de morţi şi dispăruţi, a anunţat poliţia, citată de AFP.
Fostul prefect al judeţului Cluj Călin Platon a fost condamnat la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Cluj-Napoca, în urma accidentului rutier pe care l-a provocat anul trecut.
Emil Boc s-a dovedit unul dintre marii ''artişti ai evadării'' din Europa Centrală. Premierul român a supravieţuit miercuri unei a cincea moţiuni de cenzură în parlament în mai puţin de un an, relatează blogul Beyondbrics al cotidianului britanic Financial Times, în ediţia de joi.