Guvernul a adoptat ieri un memorandum privind construirea a şase spitale de urgenţă în parteneriat public-privat în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi şi Craiova, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Ministrul Cseke a menţionat că la Iaşi şi la Cluj-Napoca necesitatea construirii spitalelor este cea mai stringentă.
Femeile care fumează în timpul primului trimestru de sarcină prezintă un risc crescut de a avea bebeluşi cu malformaţii congenitale la inimă, potrivit unui studiu realizat de Centrele de Control şi Prevenire a Îmbolnăvirilor din Statele Unite (CDC).
Rompetrol Group NV, deţinut de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan, ar putea emite obligaţiuni sau ar putea lua un împrumut dacă va ajunge la un acord cu executivul român privind plata datoriei către stat, a afirmat ieri Tolegen Bozjanov, preşedintele companiei petroliere,potrivit Bloomberg.
Preşedintele Barack Obama a decorat ieri o serie de artişti şi scriitori pentru contribuţia adusă culturii americane, printre care Quincy Jones, Sonny Rollins, Joyce Carol Oates şi Philip Roth, potrivit AFP.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins ieri recursurile a 15 poliţişti de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albiţa, din judeţul Vaslui, la decizia prin care au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile de Curtea de Apel Bucureşti.
România va ieşi din recesiune la sfârşitul lunii martie, deoarece, conform teoriei, dacă în două trimestre consecutive există creştere, asta înseamnă ieşirea din recesiune, a precizat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Botiş.
Consilierul ANAF Nicolae Gavrilă şi avocatul Marius Stăncescu au fost arestaţi preventiv ieri pentru 29 de zile, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti.
Directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dr. Dorin Ionescu, a declarat, miercuri, la o dezbatere publică privind normele de aplicare a contractului-cadru pe 2011-2012, că atât medicii, cât şi farmaciile vor avea un buget orientativ.