Actualitate

Şeful DNA: Şi eu mă întreb de ce nu sunt dosare la Vama Constanţa; probabil e o zonă mai specială

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, consideră că Vama Constanţa reprezintă ''o zonă cu potenţial criminogen'' şi se întreabă de ce nu sunt dosare privind posibile infracţiuni de contrabandă şi aici, potrivit Agerpres. 'Poate că aţi putea să-i întrebaţi şi pe procurorii care lucrează la Constanţa, la Galaţi, Tulcea, în altă parte decât la DNA şi pe ai noştri, de ce nu există cazuri. Nu toate sunt competenţa DNA, nu în toate cazurile e evaziune de peste 1 milion de euro. Poate ar fi bine să-i întrebăm pe ei de ce nu sunt. Şi eu mă întreb de ce nu sunt. Este probabil o zonă mai specială cea de acolo', a afirmat joi Morar, răspunzând la întrebarea dacă va ajunge DNA şi la Vama Constanţa, unde contrabanda se face cu vaporul. În opinia sa, este ''oarecum nefiresc sau nejustificat'' statistic ca într-o zonă care cuprinde principalul port al ţării să nu existe dosare. 'Nu cred că asta înseamnă că nu există activitate infracţională. Poate fi o pasivitate sau o lipsă de atitudine proactivă, pentru că e o zonă cu potenţial criminogen', a mai susţinut şeful DNA, cu ocazia prezentării bilanţului instituţiei pe care o conduce.

Actualitate

Andreea Paul-Vass: Ponta a pasat multe dosare, ca procuror, iar Antonescu e un chiulangiu notoriu

Consilierul guvernamental de stat Andreea Paul-Vass i-a criticat, joi, pe liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru că se opun proiectului Codului muncii, şi a susţinut că Ponta le-ar fi pasat colegilor 'multe dosare când era procuror', în timp ce Antonescu ar fi lipsit de la majoritatea şedinţelor Parlamentului, relatează Agerpres. Într-o postare pe blogul personal, consilierul economic din Aparatul propriu de lucru al premierului Emil Boc a susţinut că persoanele care critică procedura de adoptare a viitorului Cod al muncii prin asumarea răspunderii Guvernului au ca deviză politică 'Ceea ce nu poţi învinge amână!'

Actualitate

Atenţie la escrocheriile legate de Loteria Vizelor!

Ambasada SUA în România atenţionează populaţia să fie atentă la e-mailurile primite legate de Loteria Vizelor pentru a nu deveni victime ale unor escrocherii. Potrivit reprezentanţilor Ambasadei SUA mai multe persoane au primit e-mailuri nesolicitate de la diverse adrese care includ „usa.com”, e-mailuri care îi informează pe destinatari că, în urma unei selecţii aleatorii, au fost înregistraţi în programul Loteria Vizelor şi vor primi un permis de rezident permanent sau alte beneficii după achitarea unor sume de bani. „Li se cere apoi să plătească o taxă de procesare cuprinsă între 400 şi 800 de dolari prin Western Union pe numele unui individ despre care se pretinde că lucrează la Ambasada SUA din Londra, la adresa Grosvenor Square, nr. 24. Acest anunţ, precum şi alte variante asemănătoare sunt escrocherii”, subliniază reprezentanţii Ambasadei. Ei mai precizează că Guvernul SUA nu solicită niciunei persoane care a aplicat la Loteria Vizelor să trimită bani sau să trimită bani vreunei ambasade a SUA prin poştă sau prin alte servicii.

Actualitate

Pakistanez prins cu forme ilegale de şedere în Cluj

Un pakistanez a fost descoperit de poliţistii clujeni cu forme de şedere ilegală în Cluj. Acestuia i s-a interzis să mai intre în România timp de un an. „Din verificările efectuate a rezultat faptul  că pe numele străinului a fost emisă, anterior, o decizie de returnare prin care era obligat să părăsească ţara în 15 zile. Întrucât, nu a respectat decizia de returnare, străinul a fost condus sub escortă la Centrul de cazare al străinilor luaţi în custodie publică de la Arad, în vederea returnării în ţara de origine, fiindu-i instituită şi măsura de interzicere a intrării în România pentru o perioadă de 1 an”, a declarat comisarul şef de poliţie, Marius Luduşan, şeful Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj. Oficiul Român pentru Imigrări prin structurile sale teritoriale va continua organizarea unor astfel de acţiuni, privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Actualitate

România, locul cinci în topul ciocolatierilor din Europa de Est

Echipa României a reuşit să ocupe locul cinci la ' Eastern Europe Selection of the World Chocolate Masters 2011' (Preliminariile din Europa de Est ale Campionatului Mondial al Maeştrilor Ciocolatei), competiţie care a avut loc miercuri, 23 februarie 2011, la Expo Sweet Fairs din Varşovia (Polonia), fiind organizată de Grupul Barry Callebaut, lider mondial în producţia de ciocolată, conform unui comunicat de presă remis joi, către AGERPRES. Promotorul Florin Balan, managerul Grupului de firme Pralin din Cisnădie (judeţul Sibiu) şi clujeanca Anda Călinici, specialist în deserturi şi consultant gastronomic, au participat pentru prima dată la o competiţie de asemenea nivel şi au reuşit să impresioneze juriul la două dintre cele trei probe, şi anume prezentarea pralinelor şi a tortului. Concursul a fost câştigat de polonezul Micha³ Buritta, cel care va reprezenta Europa de Est la marea finală din 19 octombrie de la Paris, unde se va decide cel mai bun maestru ciocolatier din lume.

Actualitate

Regizorul Radu Gabrea, decorat cu Ordinul Crucea de Cavaler al Germaniei

Regizorul de film Radu Gabrea a fost decorat cu Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania de preşedintele Christian Wulff. Distincţia fiindu-i înmânată joi de ambasadorul Andreas von Mettenheim, informează un comunicat de presă transmis AGERPRES de Ambasada germană la Bucureşti. Dr. Radu Gabrea este decorat pentru meritele sale deosebite în relaţiile culturale germano-române şi, în special, pentru contribuţia sa artistică la înţelegerea istoriei germano-române, subliniază sursa citată.

Actualitate

3.000 de bombe şi proiectile descoperite în Cluj

Peste 3.000 de proiectile, bombe, grenade sau alte elemente de muniţie neexplodate care datează din Primul şi al Doilea Război Mondial au fost descoperite anul trecut în judeţul Cluj, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj. Majoritatea muniţiilor au fost descoperite în urma unor  lucrări agricole sau în urma unor diferite săpături. Specialiştii din cadrul ISU Cluj atenţionează că pentru prevenirea accidentelor, populaţia trebuie să ştie că este interzisă atingerea, manipularea, lovirea sau mişcarea acestora deoarece componentele muniţiei sunt active iar manipularea necorespunzătoare poate duce la explozia instantanee a acestora. „Deoarece au fost cazuri în care s-a încercat valorificarea acestora ca fier vechi, personalul operatorilor economici care colectează deşeuri metalice, a fost prelucrat  să anunţe de urgenţă organele de poliţie sau inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă prin apel la numărul unic de urgenţă 112”, mai spun reprezentanţii ISU Cluj.

Actualitate

Giurgiu propune modificarea Legii Educaţiei

Deputatul PDL, Mircia Giurgiu propune abrogarea unui articol din Legea Educaţiei care prevede ca Istoria şi Geografia să fie predate în limba popoarelor minoritare din cauză că minorităţile pot studia în limba maternă. „În ţară sunt comune unde nu există şcoli în limba română, cum este cazul comunei Săvădisla. Atâta vreme cât şcolile în limba română se desfiinţează iar pentru minorităţile naţionale se înfiinţează o clasă chiar dacă este un singur elev, nu este în regulă”, a declarat, astăzi, Mircia Giurgiu. El a mai spus că în condiţiile în care există unităţi de învăţământ particulare în limba minorităţilor naţionale, nu vedem sensul ca în şcolile de stat Istoria şi Geografia să fie predate în limba maternă a popoarelor conlocuitoare, mai ales că acestea au posibilitatea de studia în limba maternă.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter