Deputatul PDL Cluj, Mircia Giurgiu urmează să depună în Parlament un proiect legislativ prin care solicită modificarea Legii Educaţiei astfel încât manualele şcolare destinate minorităţilor naţionale să fie tipărite numai în România.
Timp de două zile cei mai micuţi prieteni ai Polus Center vor lua parte la un atelier de creaţie în cadrul căruia vor crea cele mai frumoase cadouri pe care apoi le vor dărui mămicilor pe 8 martie.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că datoriile partidului sunt în jur de un milion de euro, aşa că partidul a început restructurări salariale şi să raţionalizeze "la sânge" cheltuielile.
Inspectorii Serviciului Control protecţia mediului şi igienizare din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au efectuat în această săptămână controale privind buna gospodărire a oraşului.
Guvernul a adoptat ieri un memorandum privind construirea a şase spitale de urgenţă în parteneriat public-privat în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi şi Craiova, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Ministrul Cseke a menţionat că la Iaşi şi la Cluj-Napoca necesitatea construirii spitalelor este cea mai stringentă.
Femeile care fumează în timpul primului trimestru de sarcină prezintă un risc crescut de a avea bebeluşi cu malformaţii congenitale la inimă, potrivit unui studiu realizat de Centrele de Control şi Prevenire a Îmbolnăvirilor din Statele Unite (CDC).