Incendiul de sâmbătă seara, care a cuprins un depozit al mall-ului din Cluj-Napoca ar fi fost provocat intenționat. Poliția a deschis un dosar penal pentru distrugere.
Românii aflați în străinătate se pregătesc să petreacă sărbătorile de iarnă acasă. O bună parte dintre aceștia și-au planificat deja zborul spre Cluj sau alte orașe din țară.
Două fete, în vârstă de 15 ani, au murit, după ce au căzut de pe o clădire, de la 20 de metri înălțime, în localitatea hunedoreană Lupeni. Gestul adolescentelor pare să fi fost premeditat.
Un incendiu puternic a cuprins un depozit de marfă de lângă Iulius Mall Cluj. Activitatea centrului comercial nu a fost afectată de incendiul produs într-un spațiu exterior, astfel încât programul de funcționare s-a putut desfășura în condiții obișnuite.