Actualitate

Străini „ilegali”, amendaţi de poliţie

Poliţiştii clujeni au descoperit în data de 16 februarie doi cetăţeni străini cu şedere ilegală pe teritoriul ţării. Astfel, o tânără din Maroc în vârstă de 23 ani a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.200 lei, însă deoarece e studentă la o universitate din Cluj-Napoca, i s-a pus în vedere să-şi reglementeze şederea pe teritoriul României. Al doilea cetăţean străin a intrat în România în baza vizei de scurtă şedere şi nu a părăsit ţara la expirarea dreptului de şedere, conferit de aceasta. Cel în cauză e obligat acum să părăsească ţara în maxim 15 zile, şi a fost amendat cu 600 lei.

Actualitate

Târg de construcţii şi instalaţii

Miercuri, 23 februarie, la Expo Transilvania se vor deschide Târgurile Internaţionale Ambient Construct şi Ambient Instal, specializate în instalaţii şi construcţii. Ajunse la cea de-a XX-a ediţie, cele două târguri aduc sub cupola lor şi Saloanele Ambient Electric (specializat în echipamente şi aparataje electrice), Ambient Wood (specializat în case şi construcţii de case) şi Expo Protext (specializat în securitate şi sănătate în muncă, prevenirea şi stingerea incendiilor). La târguri vor participa companii din ţară şi din străinătate, respectiv Austria, Germania, Italia, Polonia, Republica Moldova şi Spania. Târgul se va desfăşura în perioada 23 - 27 februarie.

Actualitate

Două tronsoane ale A3, finalizate în 2011

Lucrările la tronsoanele Gilău-Nădăşel şi Suplacu de Barcău – Borş ale Autostrăzii Transilvania vor fi terminate până la sfârşitul acestui an, a declarat ieri deputatul PDL, Mircia Giurgiu. El a precizat că în urma unor discuţii recente cu Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, şi cu premierul Emil Boc, cei doi au dat asigurări că vor fi bani pentru finalizarea lucrărilor. „Sunt bani în buget pentru tronsonul Gilău - Nădăşel. Am vorbit cu ministrul Transporturilor şi mi-a spus că acum renegociază cu cei de la Bechtel şi apoi vor reporni lucrările”, a mai precizat Giurgiu. Declaraţiile lui Giurgiu vin după ce Anca Boagiu a declarat recent în presa centrală că lucrările la autostradă nu vor începe până în luna iunie. În plus, compania Bechtel, constructorul autostrăzii, a început trimiterea în şomaj a peste 700 de muncitori, din cauză lipsei banilor pentru continuarea lucrărilor.

Actualitate

Filmul „Bună! Ce faci?”, din martie în cinematografe

Comedia romantică „Bună! Ce faci?”, lungmetrajul de debut al lui Alexandru Maftei, va fi prezentat în premieră pe 3 martie în Bucureşti, urmând ca în prima săptămână să ruleze şi în sălile din Cluj, potrivit unui comunicat al casei de distribuţie. Filmul este povestea a doi soţi care, după 20 de ani de căsnicie, nu mai simt nicio atracţie unul faţă de celălalt. Fiecare dintre ei îşi caută iubirea în altă parte şi, după câteva nopţi de chat nebun, amândoi sunt convinşi că şi-au găsit amantul perfect pe internet. „Mi-am propus să fac un film de dragoste, un altfel de film românesc, pe care să-ţi facă plăcere să-l vezi. O poveste universală frumoasă, filmată inedit şi ritmat, jucată cu căldură şi umor.

Actualitate

Revista „TABOR”, dedicată poetului Ioan Alexandru

Revista „TABOR” a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îi dedică, numărul de pe luna februarie 2011 o ediţie poetului Ioan Alexandru, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 70 de ani. Numărul lunii februarie cuprinde date despre viaţa poetului, eseuri, interviuri, recenzii. Pentru realizarea lui şi-au dat concursul câteva personalităţi ale vieţii culturale din România. La secţiunea Restituiri semnează mitropolitul Bartolomeu Anania – acesta este ultimul text publicat cât timp mitropolitul a fost în viaţă. Textul mitropolitului Bartolomeu reprezintă un cuvânt rostit de Înaltpreasfinţia Sa în 23 septembrie 2000, la slujba de înmormântare a poetului Ioan Alexandru, şi a apărut în revista Renaşterea în 2011. În aceeaşi secţiune sunt prezentate două texte-eseu despre satul românesc şi despre poezia românească ale poetului Ioan Alexandru, puse la dispoziţie de Maria Alexandru, fiica acestuia. Partea eseistică se articulează printr-un interviu realizat cu părintele Ioan Pintea de la Bistriţa şi o convorbire între Vasile Tomoioagă şi Înaltpreasfinţitul Iustinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, dialoguri care prezintă cititorului date interesante din tinereţea poetului Ioan Alexandru.

Actualitate

Pe 5 martie se oficiază Parastasul la 40 de zile pentru Mitropolitul Bartolomeu

Parastasul la 40 de zile pentru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu se va oficia, sâmbătă 5 martie 2011, în Catedrala mitropolitană şi la mormântul din Cripta ierarhilor. Data coincide cu ultima sâmbătă înainte de Postul Mare, zi în care se face pomenirea celor adormiţi. Urmează să fie stabilite toate detaliile legate de săvârşirea acestei slujbe, la care va participa Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Până atunci, însă, la mormântul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu se oficiază zilnic, la ora 12.00, slujba Parastasului Mic, de către preoţi membri ai Permanenţei Consiliului Eparhial. Accesul credincioşilor la mormântul din Cripta de sub altarul Catedralei este permis, zilnic, între orele 8-20. Pe de altă parte, în toate mănăstirile arhiepiscopiei se săvârşeşte, zilnic, şi Parastasul Mic pentru Înaltpreasfinţitul Bartolomeu. La rugăciune pot participa şi credincioşii, avându-se în vedere că numărul mare al celor care vin să viziteze cripta în care a fost înmormântat Înaltpreasfinţitul Bartolomeu.

Actualitate

2% pentru Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca

Orice persoană angajată cu forme legale poate să ajute la finalizarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, direcţionând 2% din impozitul pe venit. Formularul poate fi ridicat direct de la sectorul social-misionar al eparhiei, din Piaţa Avram Iancu nr. 18, sau prin voluntarii care vor distribui formularul în diferite instituţii. Cei care doresc pot face această contribuţie până în luna mai. Prin campania de informare şi strângere de fonduri care s-a desfăşurat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, acest proiect a devenit mai bine cunoscut în comunitatea clujeană şi nu numai. În urma donaţiilor, construcţia este finalizată în roşu, în momentul de faţă lucrându-se la execuţiile interioare, instalaţii şi amenajări..

Actualitate

448.785 lei adunaţi în urma campaniei de promovare a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” din Cluj

Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului a desfăşurat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 o campanie de promovare şi strângere de fonduri pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, începute în toamna anului 2009. În acest sens, Mitropolitul Bartolomeu a adresat, la începutul lunii noiembrie 2010, clerului şi credincioşilor din Eparhie, un APEL PASTORAL pentru sprijinirea lucrărilor la acest proiect medico-social extrem de important pentru viaţa bolnavilor oncologici şi a familiilor acestora. Evenimentele majore care au marcat această campanie au fost conferinţa cu tema „Conştiinţa medicală” susţinută de actorul Dan Puric şi Spectacolul de binefacere, dedicat celor care s-au implicat activ în promovarea şi strângerea de fonduri. Pe toată perioada campaniei s-au implicat pe lângă ierarhi, preoţi, credincioşi şi donatori şi 28 de artişti plastici români din ţară şi străinătate, care au donat, în scop caritabil, câte un tablou, pentru care cei doritori au donat suma de 1000 euro, în beneficiul Centrului „Sfântul Nectarie”.

abonare newsletter