O echipă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor (DJEP) Cluj se va deplasa în cursul zilei de mâine în localitatea Gârbău, cu staţia mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărţilor de identitate (preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare).
Studenţii şi absolvenţii români de studii în străinătate au demarat cea de a treia ediţie a Caravanei LSRS (Liga Studenţilor Români din Străinătate), proiect în cadrul căruia tinerii români dornici să studieze peste hotare pot afla informaţii “direct de la sursă” cu privire la drumul pe care trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge la universităţi de top din lume.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis azi o atenţionare meteorologică de tip cod galben, pentru jumătatea e vest a teritoriului României, valabilă până mâine la ora 12, fenomenele vizate fiind ploi cu caracter torenţial, intensificări ale vântului şi grindină. În intervalul menţionat, în jumătatea de vest a ţării, respectiv în 20 de judeţe, între care şi judeţul Cluj, se vor produce averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat vor fi căderi de grindină.