Arhiepiscopul de Canterburry, şeful bisericii anglicane, Rowan Williams, a oficiat vineri ceremonia în care prinţul William s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Kate Middleton, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres. Vezi aici ceremonia (VIDEO) de la Westminster.
Căsătoria prinţului William cu Kate Middleton va fi oficiată astăzi, la catedrala londoneză Westminster.
Catedrala unde va avea loc nunta este un loc încărcat de istorie şi foarte legat de familia regală britanică.
China are 1,3 miliarde de locuitori potrivit ultimului recensământ, ale cărui date au fost publicate joi de Biroul Naţional de Statistică (BNS), populaţia ţării crescând cu 73,9 milioane de oameni faţă de anul 2000, când a fost realizat recensământul anterior, transmit EFE şi Xinhua.
De la începutul acestui an, Fundația Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF) este partenerul român într-un proiect desfăşurat la nivel european, care are ca scop prevenirea violenţei în rândul copiilor străzii.
Firma care a montat geamurile la ansamblul Tower a executat beneficiarul pentru neplata obligaţiilor contractuale. Confort Consulting are de recuperat un prejudiciu de peste 160.000 de lei.
Spaţiul KidsLand din exteriorul Iulius Mall se deschide pentru sezonul cald. Începând de mainei după-amiază, pentru al treilea an consecutiv, copiii vor avea la dispoziţie 1.100 mp pentru a se juca în aer liber la groapa cu nisip, în căsuţe sau figurine gonflabile sau la mini-aparate de fitness. Toboganele, trambulinele, maşinuţele şi jucăriile de exterior, dar şi carturile pentru băieţei, vor fi la discreţia copiilor. Părinţii şi bunicii îi vor putea supraveghea pe copii de pe terasa ferită de soare.
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi Galeria Forrás din Budapesta organizează vineri, de la ora 13, vernisajul expoziţiei „Maica Domnului în arta contemporană maghiară”.