Mii de dosare dispar „ca prin ceață” de pe portalul instanțelor. România se numără printre țările care încă nu a reușit să pună la punct un registru care poate fi accesat public și gratuit cu privire la persoanele certate cu legea.
Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş a dat România în judecată la CEDO, reclamând faptul că nu a avut parte de un proces echitabil, în dosarul în care a fost condamnat pentru corupţie.
În perioada 21-26 martie, a avut loc prima ediție a campaniei de responsabilitate socială corporativă ”Pădurea DEER”, un proiect prin care am plantat o pădure, mai exact 6500 de puieți, echivalentul numărului angajaților companiei Distribuție Energie Electrică Romania.
Un copil în vârstă de până la doi ani nu ar trebui să aibă acces la ecrane, iar între doi şi patru ani timpul petrecut la astfel de dispozitive poate fi cuprins între 30-60 de minute.
Patru inspectori de trafic şi viceprimarul comunei Sârbi din judeţul Bihor au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj într-un dosar privind protecţia asigurată unor firme de transport.