Guvernul francez şi-a anunţat luni intenţia de a accelera eforturile de austeritate bugetară, cu economii de 100 miliarde de euro, pentru a ajunge la un echilibru al finanţelor publice în 2016, relatează AFP, citată de Agerpres.
Preşedintele american Barack Obama a jucat golf până cu 20 de minute înainte ca Osama ben Laden să fie ucis, susţine un fost membru al comandoului american care a efectuat operaţiunea, Chuck Pfarrer, într-o carte intitulată „SEAL Target Geronimo”.
Consilierul judeţean social-democrat Traian Cuc şi-a înaintat demisia din CJ după ce Agenţia Naţională de Integritate l-a descoperit în situaţie de incompatibilitate.
Carlos, în vârstă de 62 de ani, pe numele său real Ilich Ramirez Sanchez şi supranumit „Şacalul”, va compărea începând de luni în faţa unei Curţi cu juri speciale din Paris pentru patru atentate soldate cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi, comise în Franţa în urmă cu 30 de ani.
Premierul grec, Giorgios Papandreou, şi liderul opoziţiei de dreapta Antonis Samaras au ajuns duminică seara la un acord privind formarea unui Guvern de uniune naţională, care nu va fi condus de actualul prim-ministru, informează Mediafax.
Lady Gaga, cântăreaţa americană de muzică pop cu un look inimitabil, s-a dovedit duminică, la Belfast, din nou de neînvins, cucerind nu mai puţin de patru trofee la MTV Europe Music Awards, transmite AFP.