Ieri a început efectiv desfăşurarea în scoli a proiectulului „Be cool...gândeşte înainte“. Acesta este o campanie de responsabilizare socială a tinerilor liceeni, derulată de Napoca Rally Academy, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj şi Primăria Cluj-Napoca.
Procurorii Parchetului General au pus sub sechestru alte 11 terenuri şi apartamente, în vederea recuperării prejudiciului produs în dosarul delapidării Petromservice, în care sunt cercetaţi penal omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi sindicalistul Liviu Luca.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în vederea efectuării de verificări cu privire la afirmaţiile denigratoare ale lui Sorin Ovidiu Vîntu la adresa procurorilor şi Justiţiei făcute de acesta în timpul audierii de la Curtea de Apel Bucureşti.
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) preconizează că salariul real va creşte în 2012 cu 0,8% faţă de 2011, conform variantei de toamnă a prognozei pe termen mediu 2011-2015.
Olanda nu-şi va modifica poziţia împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen, a declarat Alexander Vanderee, purtător de cuvânt al ministerului de interne al acestei ţări într-un interviu acordat marţi postului naţional de radio de la Sofia, citat de Agerpres.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au reţinut un tânăr de 24 de ani din municipiul Cluj-Napoca, Robert Butyka, sub acuzaţia că a accesat neautorizat, în decembrie 2010, mai multe servere aparţinând NASA, informează Agerpres.
Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a anunţat ieri că sistemul sanitar va primi 1,2 miliarde lei la rectificarea bugetară, iar banii vor ajunge până la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor.