Actualitate

Profesorii se pregătesc să iasă în stradă

Profesorii din întreaga ţară vor să intre, începând de săptămâna viitoare, în grevă generală. Anunţul a fost făcut în cursul zilei de ieri, de către secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Liviu Pop.

Actualitate

Romtelecom: Campania incriminată de CNA a fost făcută cu bună-credință, după „o amplă documentare”

În urma mai multor sesizări primite de la telespectatori în legătură cu ultimul clip de promovare a serviciilor Romtelecom, în care este utilizată muzica colindului „Domn, Domn să-nălţăm”, Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să trimită companiei o scrisoare de atenţionare în care precizează că o astfel de abordare riscă să lezeze sentimentele religioase.

Actualitate

Infirmieră la o grădiniţă din Alba, diagnosticată cu TBC

Zeci de copii de la o grădiniţă cu program prelungit din oraşul Ocna Mureş au fost testaţi tuberculinic, după ce o infirmieră, angajată a unităţii, a fost diagnosticată recent cu TBC pulmonar, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Horea Timiş.




Actualitate

Campanie de ocupare a forţei de muncă destinată romilor, pe bani europeni

Centrul de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă (CISPER) Nord-Vest Cluj-Napoca desfăşoară în luna ianuarie campania de ocupare în cadrul proiectului „Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă - Centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă”, cofinanţat din Fondul Social European.

Ultimele Stiri
abonare newsletter