BERBEC
Dimineaţa s-ar putea să vă indispună un telefon primit de la o rudă. Este posibil să fiţi nevoit să plecaţi într-o călătorie neprevăzută. Dacă circulaţi cu maşina, vă sfătuim să fiţi foarte atent, pentru că nu este exclus să plătiţi o amendă. Nu vă lăsaţi antrenat într-o ceartă.
Rinichii unei fetiţe în vârstă de zece ani, victimă a unui accident rutier, au fost transplantaţi la doi pacienţi, operaţiile fiind realizate succesiv, în noaptea de marţi spre miercuri, de o echipă de medici condusă de şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, chirurgul Mihai Lucan.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” (UMF) Cluj-Napoca se află în fruntea clasamentului într-un top al celor mai bune universităţi întocmit de Ministerul Educaţiei.
Centrul Cultural Francez (CCF) invită publicul, luni, 10 octombrie, la CineGalerie, pentru a viziona filmul “Vecini, vecine”, realizat în 2005, de producătorul, regizorul şi scenaristul Malik Chibane, lungmetrajul fiind proiectat în cadrul “Lunii comediei” la Cine Clubul CCF.