Iranul va opri vânzările de petrol şi către alte state europene în afară de Franţa şi Marea Britanie, dacă Europa va continua „acţiunile ostile” la adresa Teheranului, avertizează preşedintele Companiei naţionale iraniene a petrolului (NIOC), Ahmad Ghalebani, citat de AFP.
Trupa OM, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca şi Asociaţia Life Force, organizează evenimentul „Fruit Fusion”, care înseamnă o serie de concerte caritabile, la care intrarea constă într-un kilogram de fructe.
1.200 de familii din comuna Vintileasca, judeţul Vrancea, izolate de mai bine de o săptămână din cauza ninsorilor abundente, au fost ajutate cu kit-uri de urgenţă din partea Habitat for Humanity şi Serviciul de Ajutor Maltez.
Grecia ar trebui să înceteze să mai caute ţapi ispăşitori în străinătate pentru propriile probleme şi ar trebui să muncească mai mult pentru a ieşi din actuala situaţie economică dificilă, a declarat comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding.