Institutul Naţional de Medicină Legală a stabilit că Gheorghe Vlădan avea, la momentul recoltării probelor, o alcoolemie 0,25 grame la mie şi luase medicamente antidepresive, a declarat, miercuri, prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, citat de Mediafax.
720 de studenţi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca va efectua stagii de practică profesională în 21 de unităţi de profil din Regiunea Nord-Vest, toate costurile fiind asigurate prin proiectul intitulat „Pregătirea practică - Investiţie pentru viitorii specialişti în agricultură”, cofinanţat din Fondul Social European.
Permisul de armă al lui Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la coaforul din zona Dorobanţi, a fost obţinut uşor, dosarul acestuia fiind incomplet, astfel că va fi sesizat Parchetul cu privire la neglijenţă în serviciu în cazul ofiţerilor implicaţi, a declarat, miercuri, şeful Poliţiei Române.