Senatul a adoptat tacit luni o propunere legislativă care vizează condamnarea la o pedeapsă de la cinci la zece ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru părinţii sau reprezentanţii legali care îşi abandonează copiii.
Pe strada Moţilor, numărul 58 va fi construită o grădiniţă şi o creşă care vor avea 175 de locuri, respectiv 80. Valoarea totală a investiţiei este de 5,4 milioane lei.
În şedinţa de Consiliu Local de joi vor fi supuse votului consilierilor 10 proiecte de hotărâre privind modernizarea a încă 10 străzi din Cluj-Napoca. Astfel, dacă vor trece de votul consilierilor, vor intra în reparaţii străzile Lăpuşului, Gheorghe Pomuţ, Donath, Alexandru Vaida Voevod, Miron Costin, Mihai Românul, Breaza, Povârnişului, Scorţarilor, sens giratoriu Piaţa 1 Mai.
Prezentarea rezultatelor preliminare ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor a fost amânată pentru 31 mai, deoarece schimbările în componenţa Comisiei Centrale a recensământului nu au permis reunirea în şedinţă de lucru, a anunţat, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Mediafax.