Asociaţiile de protecţie a animalelor propun Primăriei Cluj-Napoca soluţii pentru reducerea numărului câinilor fără stăpân din oraş: înfiinţarea unui Registru de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân şi sterilizarea femelelor, iar cei care nu le sterilizează vor plăti o taxă anuală.
Şase rute noi în Europa vor fi deschise, din ianuarie 2013, de Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, iar companiile care vor opera aceste zboruri vor primi ajutor financiar de 5,2 milioane euro, din partea Consiliului Judeţean Cluj.
Cea mai mare echipă de voluntari internaţionali din acest an, venită să ajute la ridicarea unei case Habitat, se află în Cluj în perioada 13-17 august.
Fostul soţ al lui Amy Winehouse este în comă într-un spital britanic după un chef cu băutură şi droguri la doar peste un an după moartea prematură a cântăreţei „Rehab”, a relatat joi ziarul britanic The Sun, citat de Reuters.
Introducerea coplăţii în sistemul de sănătate a fost amânată, iar autorităţile române nu s-au angajat la niciun termen faţă de Fondul Monetar Internaţional, a declarat, la sfârşitul săptămânii, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Pe 13 august se dă startul competiţiei prin care 126 de şcoli vor fi dotate cu reţele moderne de netbook-uri şi alte 126 de şcoli vor primi câte un videoproiector în cadrul campaniei “PROFI te premiază!”. Magazinele PROFI desfăşoară această campanie în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în perioada 13 august – 15 noiembrie.