Localurile din centrul oraşului îşi pot amenaja terase pe trotuare, la sfârşit de săptămână, în perioada 15 iulie – 1 septembrie, când centrul oraşului devine pietonal.
Primăria Cluj-Napoca împreună cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) caută soluţii pentru integrarea romilor de la Pata Rât în societate.
Senatorii democrat-liberali nu vor participa la votul privind ordonanţa 41/2012 referitoare la modificarea Legii referendumului, a anunţat liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, la finalul pauzei de consultări a liderilor grupurilor parlamentare, potrivit Agerpres.