Vizita miniştrilor Manuel Valls şi Bernard Cazaneuve în România, în cursul căreia va fi abordată situaţia romilor, riscă să fie delicată, având în vedere criticile la adresa politicii de demolare a taberelor din Franţa. Ministrul de Interne, Manuel Valls, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, merg miercuri în România pentru a încerca să abordeze de la rădăcină problema romilor, scrie Mediafax.
Proiectul de lege pentru completarea alin.(3) al art.361 din Legea nr.1/2011-Legea Educaţiei Naţionale iniţiat de deputatul independent Mircia Giurgiu, a fost adoptat ieri, 10 septembrie 2012 de Camera Deputaţilor.
Senatul Universităţii Bucureşti (UB) se întruneşte, miercuri, pentru a lua act de decizia de plagiat a Comisiei de Etică în cazul premierului Victor Ponta şi poate propune sancţiuni mergând până la retragerea titlului de doctor, informează Mediafax.
Caloriile au jucat întotdeauna rolul de inamic pentru persoanele care şi-au dorit să aibă o siluetă de invidiat, iar menţinerea unei evidenţe a consumului acestora s-a dovedit a fi o adevărată provocare. Deşi foarte multe produse alimentare au pe etichete trecut aportul de calorii, se pare că anumite grăsimi din mâncăruri au efect diferit faţă de ceea ce cercetătorii se aşteptau, scrie Mediafax.
Camera magmatică a vulcanului Santorini s-a mărit cu 10-20 de milioane de metri cubi - un volum de 15 ori mai mare decât Stadionul Olimpic din Londra - în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2012, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universităţile Oxford şi Bristol din Marea Britanie, arată Mediafax.
U Cluj riscă să nu mai aibă acces pe stadionul Cluj Arena din cauza datoriilor foarte mari. Pe de altă parte, consilierii judeţeni PDL propun scutirea clubului de la chirie, pentru o perioadă.