Compania Polus Real Estate, cea care ar fi trebuit să ridice cartierul Tineretului la capătul Bulevardului Muncii a anunţat, pe de o parte, că doreşte să reia colaborarea cu Primăria Cluj-Napoca pentru a continua construirea cartierului, iar pe de altă parte a anunţat că a depus plângeri penale împotriva fostului primar Sorin Apostu, fostului viceprimar Laszlo Attila, Arpad Paskany şi consilierilor locali. Plângerile penale vizează suspiciunea de fraudă, mită şi abuz de putere.
Adrian Papahagi, candidatul ARD la Colegiul 1, Camera Deputaţilor a criticat-o azi, pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, pentru faptul că susţine doar cu vorba elitele societăţii româneşti. „O felicit pe doamna Andronescu pentru faptul că şi-a dat seama că trebuie să fim cu ochii pe elitele societăţii româneşti.
Magazinele Apple au cele mai mari vânzări pe metru pătrat din Statele Unite, potrivit datelor companiei Retail Sails, care arată că cea mai eficientă utilizare a spaţiului de retail este comercializarea de produse scumpe, scrie Mediafax.
În judeţul Cluj aparatele radar pot fi amplasate miercuri în următoarele locaţii: DN 1 E 60 tronsonul Cluj-Napoca - Turda – Feleacu, Copăceni; tronsonul Cluj-Napoca limită cu judeţul Bihor – Gilău, Izvorul Crişului, Ciucea; DN 1 F Baciu, Sînpaul; DN 1 C Jucu, Livada, Coplean şi pe Autostrada A 3.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a propus, marţi, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul Tunisiei în România, Mahbouba Chebbi Guiga, înfrăţirea municipiului cu oraşul Sousse, una dintre destinaţiile de vară preferate ale turiştilor români.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 l-au depistat ieri pe Radu M. de 52 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Fântânele având o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cetatea dacică Sarmisegetuza Regia, Biserica Stavropoleos, centrul istoric al oraşului Sighişoara şi ansamblul lui Brâncuşi din Târgu-Jiu pot fi vizitate acum şi virtual, pe site-ul http://360.inp.org.ro, lansat recent de Institutul Naţional al Patrimoniului, scrie Mediafax.