Actualitate

Kabul: Cel puţin 12 morţi, printre care nouă străini, într-un atentat sinucigaş. O grupare insurgentă susţine că este răspunsul la difuzarea filmului antiislam

Cel puţin doisprezece oameni, printre care nouă străini, au murit într-un atentat sinucigaş comis la Kabul, pe o şosea care duce spre aeroportul internaţional. Grupul insurgenţilor afgani Hezb-e-Islami a revendicat atentatul, afirmând că este vorba despre răspunsul său la difuzarea unui film antiislam, scrie Mediafax.


Actualitate

Topul superbogaţilor din Europa

Numărul superbogaţilor din România, cu o avere de peste 30 milioane dolari, s-a menţinut constant în intervalul august 2011-iulie 2012, la 125, însă valoarea averilor cumulate a coborât cu 8,4%, de la 15 miliarde dolari la 14 miliarde dolari, potrivit unui studiu al firmei de cercetare Wealth-X.

Actualitate

Berea consumată cu moderaţie, regulat, ajută memoria

Persoanele care consumă bere cu moderaţie prezintă un risc cu 54% mai redus de a dezvolta afecţiuni degenerative şi de a suferi pierderi de memorie, potrivit mai multor cercetări desfăşurate în mediile academice internaţionale şi publicate în Jurnalul Asociaţiei Americane a medicilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter