Asociatia Studenţilor de la Asistenţă Socială (A.S.A.S.) Cluj-Napoca vor organiza astăzi, de la 12.30, în Piaţa Unirii, o expoziţie mobilă de afişe sub egida “Săptămâna Împotriva Violenţei”.
Adolescenţii bulgari încearcă să scape de lucrările de control anuntând bombe în şcoli. De la începutul săptămânii au fost înregistrate 13 alerte cu bombă, lansate la Sofia, scrie Mediafax.
O oprire de urgenţă s-a produs miercuri la un reactor nuclear elveţian, Benznau II, în urma unui incident a cărui natură nu a fost încă determinată şi care a avut loc în "partea non-nucleară a centralei", a anunţat grupul energetic elveţian Axpo.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a anunţat miercuri că ministrul Sănătăţii va emite luna viitoare un ordin prin care femeile însărcinate să fie investigate obligatoriu pentru depistarea virusului HIV, scrie Mediafax.
O familie a câştigat în instanţă 8.700 de hectare de păduri şi terenuri din judeţul Arad, adică întreaga suprafaţă a satului Nadăş, inclusiv biserica, intrând în conflict cu localnicii, după ce reprezentanţii familiei au mers, miercuri, cu un executor judecătoresc să evacueze unele terenuri, scrie Mediafax.
Persoanele din categorii sociale defavorizate se pot prezenta începând din această dimineaţă pentru a primi ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană, program care se derulează anual, în toată ţara.
Paleontologii argentinieni au descoperit în Antarctica fosilele unui pinguin urias, vechi de 34 de milioane de ani, care avea o înaltime de doi metri, acesta fiind cel mai mare exemplar descoperit vreodata din aceasta specie, a anuntat marti Muzeul de Stiinte Naturale din La Plata, informeaza AFP.