Volumul "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", de Andrei Pleşu, apărut la editura Humanitas, a fost desemnat Cartea Anului 2012, într-o ceremonie organizată vineri seară, la sediul din Bucureşti al Uniunii Scriitorilor din România (USR), informează Mediafax.
Larry Hagman, interpretul lui JR Ewing din serialul "Dallas", a murit la vârsta de 81 de ani, în urma complicaţiilor produse de cancerul la ficat de care suferea de peste 20 de ani. Larry Hagman a declarat în 2011 că serialul este "responsabil" pentru declanşarea Revoluţiei române şi moartea lui Ceauşescu.
Filmările pentru lungmetrajul "Evadarea", în regia lui Andrei Gruzsniczki, cu Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu în rolurile principale, s-au încheiat la o lună de la debut, iar lansarea peliculei este programată pentru 2013, scrie Mediafax.
Înscrierile în clasa pregătitoare din 2013 se vor face într-o singură etapă, în martie, şi nu în patru, cum au fost în acest an, iar consiliile de administraţie ale şcolilor vor stabili criterii de primire a copiilor din alte sectoare, spune secretarul de stat Stelian Fedorca.
Mechel anunţă întreruperea temporară a producţiei la uzinele metalurgice din cauza situaţiilor nefavorabile existente pe piaţa materiilor prime şi pe piaţa produselor metalurgice. Din 15 decembrie este planificată oprirea temporară a producţiei laminoarelor şi a producţiei de sârmă la Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Câmpia Turzii.
Zeci de persoane, admiratori, dar şi colegi de breaslă, au venit vineri la Biserica Batiştei din Bucureşti, unde a fost depus trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu - decedat miercuri seară, la vârsta de 62 de ani -, pentru a îi aduce un ultim omagiu. Trupul neînsufleţit al actorului a fost mutat la Teatrul Naţional din Bucureşti, în jurul orei 15.45, accesul admiratorilor care doresc să îi aducă un ultim omagiu fiind permis începând cu ora 17.00, informează Mediafax.
Consiliul European îi dă mandat preşedintelui Herman van Rompuy şi preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, să continue lucrul şi consultările în următoarele săptămâni pentru a ajunge la un consens în rândul celor 27 de state membre asupra viitorului cadru financiar multianual, informează un comunicat dat publicităţii vineri la Bruxelles.
Pro TV a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public, joi seară, cu "Happy Hour", Ştirile Pro TV, serialul "Las Fierbinţi", emisiunea de divertisment "Spitalul de demenţă" şi meciul de fotbal disputat între VfB Stuttgart şi Steaua Bucureşti, informează Mediafax.