Locuitorii din cartierul Bună Ziua nu vor doar asfalt pe străzi ci şi parcuri pentru copii, trotuare pe ambele părţi ale arterei principale şi treceri de pietoni în zona staţiilor de autobuz.
Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) scrie în ediţia de astăzi despre campaniile de instigare la ură duse de Antena 3 contra celor care luptă împotriva corupţiei. În articol se prezintă detaliat modul în care Antena 3 i-a atacat pe preşedintele ANI, Horia Georgescu, pe judecătorul Cristian Danileţ, membru al CSM, precum şi pe judecătoarea Iulia Moţoc, de la Curtea Constituţională. „În România domnește frica”, scrie FAZ.
Valorile termice maxime vor scădea în perioada următoare până la -6 grade Celsius, mai ales în zona montană, în timp ce precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare sunt prognozate până în 6 decembrie, dar şi după data de 8 decembrie, arată prognoza întocmită de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 3-16 decembrie 2012.
Instanţa supremă va cere Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) urgentarea expertizei privind starea de sănătate a lui Ioan Avram Mureşan, pentru soluţionarea cu celeritate a contestaţiei la decizia de condamnare a fostului ministru la trei ani de închisoare pentru fapte de corupţie.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentând acuzaţiile de plagiat aduse ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, că aceasta este unul dintre cei mai respectaţi profesori din ţară, el arătând că PDL nu va câştiga alegerile vorbind despre lucruri care nu îi interesează pe români.
O nouă serie de testări de inteligenţă, în cadrul programului Mensa vor avea loc în 8 decembrie, la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Catedra de Mineralogie, sala P6 (Amfiteatrul Eugen Stoicovici).
Primul SMS din istorie a fost trimis pe 3 decembrie 1992, când un inginer al companiei Vodafone a expediat mesajul ”Crăciun Fericit” de pe un PC pe un telefon.