Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,8 a avut loc, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în largul coastelor Rusiei, în Oceanul Pacific, informează Institutul american de geofizică (USGS).
O explozie provocată de căderea unei rachete s-a produs vineri seară la periferia oraşului Ierusalim, primul incident de acest fel de la începerea raidurilor israeliene în Fâşia Gaza, scrie Mediafax.
Omul de afaceri Arpad Paszkany a făcut primele declaraţii după acuzele care i se aduc de către acţionarii majoritari ai Polus Real Estate, cei care au depus o plângere penală la DIICOT împotriva sa pentru fraudă, mită, înşelăciune, spălare de bani şi falsificarea de documente.
Timp de trei ani a fost măritată cu celebrul scriitor britanic Salman Rushdie. Din 2006 prezintă e emisiune americană culinară, câştigătoare a unui premiu Emmy. Acum, la 42 de ani, Padma Lakshmi a pozat pentru Playboy, arată Mediafax.
Deputaţii din Comisia juridică au aprobat vineri, cu 10 voturi pentru şi unul împotrivă, ridicarea imunităţii parlamentare a lui Alin Trăşculescu şi încuviinţarea arestării preventive a acestuia.
Smartphone-urile Samsung Galaxy S III, Samsung Galaxy Note şi iPhone 5 şi versiunea "Jelly Bean" a sistemului de operare Android au fost introduse în procesul judecat în SUA între Apple şi Samsung, a cărui miză creşte odată cu atacarea unor produse de ultimă generaţie, scrie Mediafax.
Elevii clujeni care au creat blogul "Europa elfilor" s-au întâlnit cu Adrian Popa, expert comunicare în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
"Noua Enciclopedie a României", a cărei elaborare a început în urmă cu trei ani, va avea lansarea oficială marţi, de la ora 10.00, în Aula Academiei Române, în prezenţa preşedintelui instituţiei, Ionel Haiduc, şi a altor membri ai academiei şi personalităţi ale vieţii publice, arată Mediafax.