Medicii de la spitalul Bellvitge din Barcelona au recurs pentru prima dată la un nou tip de intervenţie chirurgicală, ce permite reducerea nivelului obezităţii şi controlarea diabetului, arată Agerpres.
Orchestra „Notes & Ties”, formată din studenți și absolvenți ai Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a susținut luni seara un concert plin de vitalitate și entuziasm, reușind, ca de fiecare dată de altfel, să smulgă minute îndelungate de aplauze și să ridice sala în picioare de mai multe ori.
Vânzările ziarelor româneşti au continuat să scadă în perioada iulie-septembrie 2012 marcând un trend descendent raportat încă de la începutul anului, cifrele de vânzare fiind mai mici decât în perioada similară din 2011, scrie Mediafax.
Poliţia Rutieră avertizează că pentru neechiparea corespunzătoare a vehiculelor iarna se retrage certificatul de înmatriculare, iar valoarea amenzii este de la 630 la 1.470 de lei, respectiv între 9 şi 21 puncte amendă.
Candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie nu au omis să se strecoare printre clujenii prezenţi, marţi, la dezbaterea publică privind noul regulament al cimitirelor.
Astronauţii chinezi vor putea într-o bună zi să cultive legume pe Marte şi pe Lună, a anunţat presa oficială chineză, după reuşita unui experiment ştiinţific preliminar, ce a avut loc la Beijing, informează AFP.
Între 7 și 14 decembrie 2012, publicul clujean va fi încântat de cea de-a XII-a ediție a Festivalului Mozart, cu o serie de lucrări din repertoriul simfonic şi cameral al lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe scenele Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”și Casei Universitarilor.