Mitropolia Clujului a iniţiat o campanie de promovare a Muzeului Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. În acest sens, sectorul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a trimis autorităţilor locale şi instituţiilor de cultură din municipiu adrese oficiale prin care se solicită includerea Muzeului Mitropoliei printre obiectivele din judeţ promovate de aceste instituţii.
Copiii şi adolescenţii clujeni se pot înscrie în aceste zile la tabăra de iarnă organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului împreună cu ASCOR filiala Cluj.
Rampa de gunoi de la Pata Rât urmează să fie închisă, din nou, după ce Curtea de Apel Cluj a respins, joi, cererea firmei Salprest Rampă de suspendare a deciziei Gărzii de Mediu Cluj prin care aceasta a dispus închiderea depozitului de gunoi. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Taifunul care a devastat sudul Filipinelor poate deveni unul dintre cele mai grave de pe arhipelag din ultimii ani, autorităţile anunţând joi aproximativ 500 de morţi şi 400 de dispăruţi, în timp ce 200.000 de persoane au rămas fără locuinţe.