Peste 300 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază au participat sâmbătă, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, care a început pe Bulervardul Eroilor, piaţa Avram Iancu şi s-a încheiat pe strada Dorobanţilor.
Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, SRI şi Serviciului de Protecţie şi Pază vor participa sâmbătă, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale, în piaţa Arcului de Triumf.
Un avion cargou venind de la Pointe-Noire în Republica Congo a ratat vineri aterizarea pe aeroportul din Brazzaville, făcând circa douăzeci de morţi în rândul locuitorilor unui cartier din apropiere, potrivit pompierilor congolezi, informează Associated Press şi AFP, citate de Agerpres.
Drapelul naţional a fost arborat, de Ziua Naţională a României, pe vârful Parângu Mare, la 2519 metri înălţime, cel mai înalt din judeţul Hunedoara, la capătul unei operaţiuni desfăşurată de o echipă formată din trei jandarmi montani hunedoreni de la Postul de Jandarmerie Montană Parâng şi un salvamontist din Petroşani.
La Bucureşti, peste 1500 de militari şi tehnică aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază vor defila sâmbătă, începând cu ora 11,00, la parada organizată în Piaţa Arcului de Triumf.
Avorturile la cerere reprezintă aproximativ 54% din totalul întreruperilor de sarcină din judeţul Cluj. În anul 2010, 1.732 de femei au făcut o întrerupere de sarcină la cerere, iar anul trecut, numărul acestora a ajuns la 1.829.
Pentru a marca aniversarea a 220 de ani de Teatru Maghiar în Cluj-Napoca, astăzi a fost dezvelită o placă memorială, amplasată pe clădirea de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 3-5, locul unde a funcţionat prima dată Teatrul Maghiar.